Ultimele știri

📝Interviu: Părintele Marin Osoianu, directorul Centrului de Pelerinaj „EMAUS” din cadrul Mitropoliei Basarabiei: Pelerinajul este bucuria întâlnirii cu noi pelerini evlavioși

Au trecut mai bine de 8 ani de când avem plăcerea de a-l avea pe Părintele Marin Osoianu în funcția de director executiv al Centrului de Pelerinaj „EMAUS” al Mitropoliei Basarabiei. În toți acești ani, el a reușit, alături de preoții însoțitori, să încânte, să inspire și să zidească mii de suflete în pelerinajele realizate cu credincioșii de pe ambele maluri ale Prutului.

MB: Părinte Marin, permiteți-ne să începem acest interviu cu o întrebare mai generală. Ce este pelerinajul pentru dvs. și cât de important este pelerinajul pentru un creștin ortodox?

Părintele Marin: Pelerinajul este călătoria pe care o face creştinul pentru a-L căuta pe Dumnezeu într-un loc unde se manifestă cu putere prezenţa Lui: biserici, mănăstiri, icoane, sfinte moaşte şi oameni cu viaţă sfântă – preoţi, călugări şi credincioşi. Pelerinajul nu este o modă, o plimbare sau turism religios, cum consideră unii. Cei care caută să vadă multe şi să plece doar cu amintirea unui loc neobişnuit vor rămâne doar cu atât. Dacă, după pelerinaj, omul nu simte că a devenit mai bun, mai bogat spiritual, mai credincios decât era înainte de a pleca la drum înseamnă că a fost doar un simplu turist. Totuşi e bine să revină dacă doreşte aceste lucru. Însăşi această dorinţă e un semn că sufletul doreşte o schimbare lăuntrică.

Pelerin este orice creştin care îl caută pe Dumnezeu, cerând de la El iertarea de păcate şi o rezolvare a problemelor sale de orice natură prin El. A fi pelerin înseamnă a fi un căutător de sfinţenie, de frumos şi mai ales de Dumnezeu. Pelerinul caută întotdeauna să descopere noi mijloace care să-l apropie de Dumnezeu şi caută să se redescopere pe el însuşi. Pelerinul caută locuri izvorâtoare de sfinţenie, caută duhovnici îndrumători şi sfinte moaşte care să-l pună în legătură cu Izvorul Sfinţeniei – cu Dumnezeu. Aceasta este importanța pelerinajului.

MB: Am observat că tot mai multe grupuri de preoți și enoriași merg împreună în pelerinaje. Se consolidează astfel legătura dintre dintre păstor și păstoriți? 

Părintele Marin: Este adevărat. Preoții din cadrul Mitropoliei Basarabiei organizează pelerinaje în Țară, în Moldova de peste Prut, Bucovina, Maramureș, dar și în alte țări ortodoxe pentru a se cunoaște mai bine între ei, pentru a forma o strânsă legătură cu fiecare enoriaș în parte, mai ales prin închinarea la locurile sfinte, unde își pleacă genunchii, se roagă, cântă și dau slavă Bunului Dumnezeu împreună. Apoi revin la casele lor şi la bisericile unde slujesc mai întăriţi, mai folosiţi duhovniceşte şi mult mai uniţi.

MB: Cei mai mulţi pelerini au aşteptări de genul reve­laţiilor spirituale sau chiar aşteaptă minuni. Îi încu­rajaţi să aibă aceste aşteptări? Ați fost martor al unor astfel de minuni?

Părintele Marin: Cei mai mulți pelerini merg în pelerinaje pentru a se ruga și a cere ce au nevoie pentru mântuirea sufletului lor, sănătate sau vindecare pentru anumite boli. Alți pelerini, merg pentru a mulțumi lui Dumnezeu prin mijlocirile sfinților după ce au dobândit ceva.

În acest timp de când însoțesc grupuri de pelerini am văzut multe minuni în pelerinaje. Pelerini care au fost bolnavi cu dureri de spate sau picioare au primit vindecare prin mijlocirile sfinților.

De curând o doamnă din Brașov, a mers într-un pelerinaj la Cușelăuca la Sfânta Agafia, iar mai târziu mi-a dat un mesaj că doctorul, la care mergea pentru consultații, nu i-a mai găsit niciun diagnostic la boala pe care o avea. O doamnă din Chișinău care nu putea avea copii, a dobândit o pruncă după ce s-a închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Betleemița din Betleem, iar acum fetița este deja mare și o cheamă Maria.

Chiar și preoteasa mea Lorena, a dobândit-o pe Nectaria, fetița noastră cea mare, după un pelerinaj în Insula Eghina la Sfântul Ierarh Nectarie. O tânără din Chișinău a mers într-un pelerinaj în Grecia și a cunoscut un șofer de-al nostru, s-au împrietenit, iar după câteva luni de la pelerinaj au făcut și nunta. Acum mă întâlnesc cu ei și îmi spun de minunea din Grecia. 

Și lista minunilor ar putea continua. Sunt foarte multe și din păcate nu le consemnăm pe toate în scris. Important e să avem credință, și să mergem cu nădejde la locurile sfinte pentru a cere ce ne este de folos pentru mântuirea noastră. 

MB: Care este cea mai mare satisfacție pe care o aduce această meserie? Dar cea mai mare provocare?

Părintele Marin: Cea mai mare satisfacție a acestei misiuni pe care noi, preoții însoțitori, o facem, este de a vedea pelerinul mulțumit de ceea ce vede și de ceea ce aude de la noi. Ne bucură foarte mult faptul că după un pelerinaj, ne sună pelerinii și ne spun cât de minunat a fost în pelerinaj și că își doresc să mai ajungă în acele locuri sau în altele. Unii dintre ei, chiar vin la bisericile noastre din Basarabia, unde slujim, pentru a ne reîntâlni și a depăna amintiri din pelerinajele efectuate.

Pelerinii noștri devin chiar și ctitori ai bisericilor noastre. Avem multe biserici ctitorite de pelerinii noștri, precum: Paraclisul Sf. Ioan Teologul din cadrul Mitropoliei Basarabiei, Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe și Sf. Ier. Nectarie din Medeleni, Ungheni, Biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Drujba, Ungheni, Biserica Sf. Cuv. Parascheva din Ratuș, Criuleni și altele. 

Cea mai mare provocare este de a-i face pe pelerinii noi, care nu au mai fost cu noi în pelerinaje, să simtă bucuria și dragostea pe care o împărtășim. 

MB: Care sunt primele trei cuvinte care vă vin în minte când spuneți cuvântul EMAUS?

Părintele Marin: Bucurie, rugăciune, familie.

MB: Prin ce se diferențiază Centrul de pelerinaj „EMAUS” de competitorii săi? 

Părintele Marin: Toate pelerinajele noastre sunt organizate sub egida Mitropoliei Basarabiei având binecuvântarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor care ne susține foarte mult și ne îndeamnă să organizăm cât mai multe pelerinaje pentru românii noștri de pe ambele maluri ale Prutului. Totodată, pelerinajele sunt însoțite de fiecare dată de preoți ai Mitropoliei Basarabiei care le sunt călăuză pe tot parcursul pelerinajului. Astfel, pelerinii primesc informații istorice despre locurile sfinte care le vizitează, se roagă împreună, se spovedesc și se împărtășesc, pentru că acesta este scopul final al pelerinajului, de a fi uniți în Sfânta Euharistie. 

MB: Considerăm că toate experiențele își pun amprenta asupra noastră, modelându-ne treptat, și influențându-ne modul în care percepem realitatea și acționăm. Dacă ar fi să enumerați o singură destinație de care vă este drag în mod deosebit și care credeți că v-a influențat semnificativ, care ar fi aceea?

Părintele Marin: E greu acest răspuns. Îmi plac foarte mult mănăstirile retrase, unde nu poate ajunge multă lume și în care simți o liniște sufletească aparte. Totuși, destinația mea cea mai dragă și care m-a influențat semnificativ este Lavra Peșterilor din Kiev, loc în care am mers de cele mai multe ori, însă din cauza războiului din Ucraina, nu mai putem ajunge în aceste zile ca să ne închinăm sfinților din peșteri. Sperăm că se vor liniști treburile și să revenim în aceste locuri sfinte. 

MB: Dincolo de zona noastră de confort există o lume minunată care ne este atât de ușor accesibilă și care ne poate îmbogăți viața duhovnicească. Care sunt locurile sfinte unde ar trebui în mod negreşit să mergem măcar o dată în viaţă?

Părintele Marin: Așa cum musulmanii sunt datori în viață să meargă măcar o dată la Mecca, locul lor sfânt, așa și noi creștinii ortodocși, suntem datori să mergem la Mormântul Sfânt din Ierusalim. Iar dacă nu ne permit finanțele să ajungem acolo, fiind costurile mai mari, atunci să alegem locurile sfinte din România, sau din Grecia, unde avem atâția sfinți făcători de minuni și grabnici ascultători la nevoile noastre. De aceea, îi îndemnăm pe pelerini să alerge cu credință și nădejde la sfinții care au evlavie și să le ceară ajutorul în orice problemă.

Noi organizăm pelerinaje lunare în România, Grecia, Sfântul Munte Athos, chiar și în Ucraina. La Poceaev mergem în perioada aceasta pentru că e liniște în zona unde este amplasată, dar și în alte locuri sfinte.

Următoarele pelerinaje din agenda noastră sunt:

  • Nordul Bucovinei, Cernăuți, Boian și Bănceni – 11-12 Februarie
  • Grecia, Insula Corfu, Kefalonia – 19-26 Februarie
  • Sfântul Munte Athos – 21-26 Februarie
  • Lavra Poceaev – 22-26 Februarie
  • Grecia în Duminica Ortodoxiei, Insula Corfu și Insula Tinos – 03-11 Martie

Informații de contact
Website: www.emaus.md / www.emaustravel.ro
Telefon: Moldova (+373) 60 595 146 / România (+40) 744 848 704 (VIBER, WhatsApp)
Email: director@emaus.md / office@emaustravel.ro
Facebook: Centrul de pelerinaj „EMAUS”


Interviu realizat de Părintele diacon Ilie Cucu.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img