Preot Ilie Cucu

ÎPS Petru: “Mântuirea sufletului este obiectivul spre care trebuie să tindă orice om”

În data de 03 februarie 2019, în Duminica a XXXII-a după Pogorârea Sfântului Duh (Pomenirea Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit, Evghenie și...

PS Veniamin: “Una dintre cele mai importante preocupări ale noastre este să-L căutăm pe Dumnezeu”

În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul...

Biserica Sf. Trei Ierarhi din Chișinău și-a sărbătorit hramul

   În ziua de miercuri, 30 ianuarie 2019, zi în care, conform calendarului îndreptat, de stil nou, sunt sărbătoriți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel...

PS Veniamin al Basarabiei de Sud, delegat al PF Daniel și invitat de onare la hramul bisericii Sf. Trei Ierarhi din Ploiești

Sute de credincioși ploieșteni la hramul Bisericii Sfântul Vasile din Ploiești, în ziua de miercuri, 30 Ianuarie, ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi...

PS Antonie şi-a serbat patronul spiritual

Miercuri, 30 ianuarie 2019, ziua prăznuirii Sfântului Antonie cel Mare (stil vechi), PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de...

ÎPS Petru: „Să nu uităm niciodată să Îi mulțumim Lui Dumnezeu, pentru tot ce primim de la El, bun sau rău”

   În ziua de 27 ianuarie 2019, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat împreună cu un sobor de...