Ultimele știri

Prima Sfântă Liturghie arhierească în biserica nouă a parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Soroca în ziua hramului ei

După Sfânta Liturghie, Înatpreasfinția Sa a oferit Părintelui Paroh Ștefan Eftodi, un buchet de flori pentru munca și jertfa depusă în ridicarea și amenajarea noii biserici. De asemenea, Părintele Mitropolit a mulțumit ctitorului principal al parohiei, doamna Dorina Donici care cu multă jertfă și dragoste as-a implicat în construirea bisericii și a înfrumusețat locașul de cult, dar și tuturor ctitorilor ce au contribuit la realizarea acestui proiect plăcut lui Dumnezeu.

Părintele paroh a mulțumit Înaltpreasfințitului pentru dragostea arătată față de credincioșii din Soroca și pentru sfaturile și îndrumările date în lucrarea măreață care se află în parohie. Acesta l-a felicitat și pentru ziua de naștere dăruindu-i Părintelui Mitropolit un buchet de flori.

Păstrând tradiția, ÎPS Părinte Mitropolit PETRU a adus spre închinare veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva care vor rămâne în biserica parohială o perioadă mai lungă de timp ca toți creștinii care vor dori să se închine să aibă posibilitatea de a aduce o rugăciune Sfintei.

 

Viața Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Născută în anul 1025 în satul Epivata, Sfânta Cuvioasă Parascheva, mai este numită în popor și Sfânta Vineri, Vinerea Mare sau Vinerea celor 12 Vineri. Din tradiție aflăm că mama ei se numea Sofia și tatăl Nechita, iar fratele ei a fost episcop de Madit, Eftimie. Sfânta a luat calea mănăstirii ascultând cuvintele Mântuitorului: “Orice voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34). În Evivata, satul ei natal, Sfânta s-a implicat în numeroase activități filantropice întemeind un cămin pentru săraci, orfani, văduve și suferinzi.

S-a strămutat la locașurile de veci la vârsta de 27 de ani și a fost înmormântată pe malul Mării Marmara, aproape de Kallicrateia (nume ce se traduce prin “mult curaj”).

Trupul neputrezit al Sfintei Parascheva a fost descoperit prin minune, iar de-a lungul timpului a fost purtat prin mai multe catedrale din cauza luptelor cu Imperiul Otoman, printre care catedralele din Târnovo (până în 1393), Vidin (5 ani), Belgrad (125 de ani), iar în 1521 turcii au luat sfintele moaște și le-au pus în palatul sultanului Suleiman. Patriarhia Ecumenică a răscumpărat moaștele sfintei cu suma de 12000 ducați de aur, dar în anul 1641 nemaifiind în capacitate de a plăti tribut Porții a cerut ajutorul bine credinciosului voievod moldovean Vasile Lupu care a primit în schimb moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Așadar în ziua de 13 iunie 1641, mitropolitul Varlaam (1632-1644), împreună cu episcopii Evloghie al Romanului și Gheorghe al Hușilor, în prezența domnitorului Vasile Lupu, au așezat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva în Biserica “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ca mai apoi în 1889 să fie mutate în Catedrala Mitropolitană. Din acel an sfintele moaște au mai fost mutate doar o singură dată, din cauza războiului, în anul 1944, pentru a fi protejate la Mănăstirea Gorova, împreună fiind aduse și moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași sunt pătrate intact, fiind învelite într-o pânză de in, sigilate, încă din 1641 de către mitropolitul Varlaam și domnitorul Vasile Lupu. Sfânta este cunoscută ca fiind făcătoare de minuni, vindecătoare de boli incurabile și izbăvitoare din multe nevoi, necazuri și primejdii.

 

Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu

 

 

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img