Ultimele știri

ÎPS Părinte Mitropolit PETRU s-a întâlnit cu Excelența Sa, doamna președinte MAIA SANDU

În cadrul discuțiilor, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre activitatea religioasă, socială, filantropică și culturală a Mitropoliei Basarabiei scoțând în evidență importanța Bisericii în viața de zi cu zi a credincioșilor.

De asemenea Părintele Arhidiacon Maxim Sturza, Consilier Mitropolitan pentru Relațiile cu Instituțiile Statului, a adus în discuție problemele actuale ale Mitropoliei Basarabiei și despre situația actuală a parohiilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Chișinăului.

Excelența Sa, doamna președinte l-a felicitat pe Părintele Mitropolit, dar și pe toți credincioșii mitropoliei, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la Reactivarea Mitropoliei Basarabiei, parte componentă a Patriarhiei Române.

Președinta MAIA SANDU și-a exprimat aprecierea pentru comunitatea atașată valorilor credinței, patriotismului și slujirii aproapelui, pe care a reușit să o creeze Mitropolia Basarabiei.

La final, ÎPS Părinte Mitropolit PETRU a oferit Excelenței Sale, doamna Președinte MAIA SANDU, Ordinul Jubiliar „Mitropolit Gurie Grosu”.

foto credit: https://www.presedinte.md/

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img