Ultimele știri

În memoria eroilor neamului: Slujbă de pomenire la Cimitirul Eroilor din Chișinău

Cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit PETRU, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, preoții slujitori ai Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău au săvârșit o slujbă de pomenire a eroilor neamului la Cimitirul Eroilor de pe bulevardul Decebal. La eveniment a luat parte și domnul Boris Volosatîi, deputat în Parlamentul României, împreună cu colaboratorii săi.

Cimitirul militar românesc, care datează din anul 1918, a fost locul în care au fost înhumați soldații căzuți pe câmpul de luptă, dar și veterani ai războiului. În perioada interbelică, cimitirul a fost amenajat de către Așezământul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor, iar o capelă în memoria legiunii cehe a fost ridicată în aceeași perioadă. Intrarea în cimitir avea o arhitectură masivă, cu scări mari și coloane de 10 metri înălțime.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, capela a fost dărâmată, iar terenul ras cu buldozerul. Peste mormintele care mai rămăseseră a fost construit în 1961 Institutul de Pulmonologie și Ftiziatrie „Chiril Draganiuc”, spital dărâmat la rândul său în 2007. Deși capela a dispărut, acest loc de odihnă eternă a eroilor neamului a rămas o zonă de pelerinaj pentru cei care doresc să aducă un omagiu și să-și exprime recunoștința față de cei care au murit pentru libertatea și integritatea țării.

Cei 1645 de ostași îngropați acolo, dintre care 431 dintre ei erau români căzuți în Primul Război Mondial, 96 de români morți în cel de-al Doilea Război Mondial, restul fiind militari ruși, austrieci, cehi, francezi și polonezi. Slujba de pomenire organizată de preoții slujitori ai Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău a fost un moment de reculegere și de aducere a unui omagiu pentru cei care și-au dat viața în lupta pentru libertate și unitate.

După slujbă, cei prezenți la ceremonie au depus coroane și buchete de flori la monumentul eroilor, în semn de respect și recunoștință față de jertfa lor.

Această ceremonie de comemorare a eroilor este un act solemn care reamintește tuturor despre sacrificiul pe care acești bravi oameni l-au făcut pentru viitorul poporului român și pentru pacea lumii, iar memoria lor va fi păstrată vie în inimile noastre și ale urmașilor noștri.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img