Ultimele știri

Credincioșii și autoritățile din Soroca s-au unit în rugăciune la Sfânta Liturghie săvârșită de ÎPS Părinte Mitropolit PETRU

Comunitatea Parohiei „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din orașul Soroca, în Duminica a X-a după Rusalii, a fost gazda unei sfinte și înălțătoare Liturghii, săvârșită de ÎPS Părinte Mitropolit PETRU, alături de Părintele paroh Ștefan Eftodi și diaconii Centrului Eparhial. Cei prezenți au trăit o experiență duhovnicească profundă, eveniment marcat de prezența unui număr impresionant de credincioși și oficialități de pe ambele maluri ale Prutului.

Răspunsurile la strană în cadrul Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Ioan Gura de Aur au fost rostite cu căldură de membrii Coralei academice „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Înaltpreasfinția Sa, care a dezvăluit înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Scripturi privind minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos asupra lunaticului. În discursul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a subliniat rolul vindecător al lui Hristos și a evidențiat că sănătatea trupească și sufletească este un dar neprețuit oferit de Preamilostivul Dumnezeu.

Părintele Mitropolit Petru a exprimat recunoștința sa față de comunitatea ospitalieră și bucuria duhovnicească pe care a trăit-o în această frumoasă parohie. În semn de prețuire pentru eforturile Părintelui paroh Ștefan, acesta a fost decorat de ÎPS Părinte Mitropolit cu o distincție de vrednicie.

În cadrul evenimentului, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat cu gratitudine dragostea și devotamentul celor doi primari prezenți: Domnul Ioan Turc, Primarul de Bistrița, și Doamna Lilia Pilipețchi, Primar de Soroca, reprezentanții celor două localități înfrățite. În semn de apreciere, ÎPS Părinte Mitropolit l-a decorat pe Domnul Ioan Turc cu ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul I, iar pe Doamna Lilia Pilipețchi cu ordinul mitropolitan „Sfânta Cuvioasa Parascheva”.

Subliniind rolul important al ctitorilor în misiunea sacerdotală și socială a Bisericii, Înaltpreasfințitul a onorat-o cu o distincție de vrednicie și pe Doamna Dorina Donici, ctitor de seamă al lăcașului de cult.

Părintele paroh a adus mulțumiri Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, la fel și autorităților și tuturor credincioșilor pentru dragostea și suportul lor în slujirea Bisericii lui Hristos din Soroca.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img