Ultimele știri

Bucurie și binecuvântare la Hramul Bisericii din lemn „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Soroca

Într-o atmosferă plină de sfințenie și comuniune, comunitatea parohială din orașul Soroca a sărbătorit hramul Bisericii din lemn „Sfinții Martiri Brâncoveni”. Această zi specială a fost încununată de prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit PETRU, care a săvârșit Sfânta Liturghie alături de Părintele paroh Sorin Huluță-Saftiuc și un sobor de alți 10 clerici, ai Centrul eparhial Chișinău și din parohiile învecinate.

Cu o profundă însemnătate duhovnicească, hramul a fost o ocazie de a comemora jertfa și mucenicia sfinților români, într-o unitate a credinței și a culturii. În prezența numeroșilor credincioși și oficialități din ambele maluri ale Prutului, slujba a adus în sufletele tuturor bucuria cinstirii și recunoștinței față de eroii credinței noastre.

Comunitatea parohială a fost onorată să primească în mijlocul său și pe Domnul Petrișor DUMITRESCU, Consul General al României la Bălți, un susținător apropiat al proiectelor parohiei.

La momentul rânduit, în cuvântul său de învățătură, Părintele consilier Constantin Olariu a adus în atenția credincioșilor învățătura vieții sociale și duhovnicești a Domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale, evidențiind legătura dintre nobilimea credincioasă a trecutului și elitele societății contemporane, complet desacralizate.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a adus cuvinte de bucurie și binecuvântare pentru această comunitate minunată, evidențiind activitatea și inițiativele Părintelui paroh Sorin și ale doamnei preotese. Biserica „Sfinții Martiri Brâncoveni” a devenit un adevărat și important centru spiritual și identitar românesc în nordul Basarabiei, datorită eforturilor lor deosebite.

În semn de recunoștință și apreciere pentru meritele și realizările sale, Părintele Sorin Huluță a fost decorat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit cu o distincție de vrednicie pentru clerici. De asemenea, Domnul Consul Petrișor Dumitrescu a fost onorat cu Ordinul „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, gradul I, pentru sprijinul și implicarea sa constantă în susținerea nevoilor și aspirațiilor comunității basarabene, respectiv pentru răspunsul prompt la solicitările Mitropoliei Basarabiei, atunci când vine vorba de a ajuta și apăra cetățenii români din Republica Moldova. 

Părintele paroh Sorin a transmis cu emoție mulțumiri Înaltpreasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, autorităților și tuturor credincioșilor pentru sprijinul și dragostea cu care îmbracă această sfântă biserică în fiecare zi. Astfel, ziua hramului a fost încununată de recunoașterea și bucuria unui împărtășiri comune, străbătute de lumina credinței.

Galeria foto completă poate fi accesată pe pagina noastră de Facebook:

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img