Ultimele știri

Sfințire de biserică la Boghenii Vechi

În data de 22 octombrie curent (de cinstirea Sf. Apostol Iacob al lui Alfeu; Cuvioșii Andronic și Atanasia), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a săvârșit, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, sluja de resfințire a bisericii Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil din loc. Boghenii Vechi, rn. Ungheni, după care a oficiat Sfânta și Dumnezeiască Liturghie (preot paroh Vladimir Childescu).

După Sfânta Liturghie, potrivit tradiției, s-a făcut înconjurul bisericii, apoi a urmat un Te Deum. În cuvânult de învățătură adresat celor prezenți, ÎPS Petru a vorbit despre simbolistica slujbei de sfințire a bisericilor, cât și despre necesitatea păstrării și îngrijirii locașurilor de închinăciune,  menționând: „Odată ce este târnosită, biserica este închinată lui Hristos şi proclamată ca spaţiu de liturghisire şi de sfinţire a credincioşilor, prin săvârşirea Sfintelor Slujbe şi a Sfintelor Taine. Sfinţirea unei biserici constituie una din cele mai impresionante şi mai emoţionate rânduieli bisericeşti, ce aduce peste zidurile înnoite, dar şi peste binecredincioşi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti. Preocuparea noastră primordială ar trebui să țină de păstrarea locașurilor de rugăciune și transmiterea lor în bună orânduială generațiilor viitoare”.

În final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, parohul bisericii, părintele Vladimir Childescu a primit din partea Înaltpreasfinţitului Petru Distincția bisericească Mitra. Iar domnii Viorel Godea, Gheorghe Filipovici, Trofim Godea,  Tamara Agapii, ctitori al bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Boghenii Vechi, protopopiatul Ungheni, pentru merite deosebite pe care domniile lor le au faţă de Mitropolia Basarabiei şi comunitatea susnumită, în promovarea creştinismului ortodox, au fost decorați cu înalta Distincţie Mitropolitană: „Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni”. Alți 12 enoriași s-au învrednicit din partea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei de Distincții de vrednicie.

Cuvinte de felicitare, cu acest mare eveniment pentru comunitate, au rostit dl Gheorghe Filipovici, primarul comunei, și doamna Ludmila  Guzun, presedintele raionului Ungheni, care a adus în dar pentru biserică și o frumoasă icoană cu chipul Arhanghelului Gavriil.

Istoric: Biserica din Boghenii Vechi a fost întemeiată în anul 1866, inițial fiind o bisericuță din lemn, după care a fost construită din piatră, în formă de corabie. În perioada anilor 1941-1945 biserica nu a funcționat, iar în anii1961-1989  biserica a fost închisă de regimul comunist. Cu ajutorul și străduința creștinilor din parohie (Boghenii Noi, Boghenii Vechi, Mircesti, Poiana și Izvorăni) în anul 1990 biserica a fost redeschisă. Între anii 1991-1998 preot paroh a fost Vasile Diaconu, în această perioadă s-a facut reparație înterioară, cât și exterioară a locașului. Iar din 1998 și până în prezent preot paroh este Vladimir Childescu. În 2012 s-a început  reparația capitală a bisericii, care a finisat anul curent. Anul 2016 pentru biserica din localitatea Boghenii Vechi este un an jubiliar, sărbătorind 150 ani de la întemeiere.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img