În cultul Bisericii sunt consemnate trei sărbători anuale consacrate Sfintei Cruci.
Prima este Înălțarea Sfintei Cruci, când a fost înălțată în văzul tuturor credincioșilor a doua zi după sfințirea Bisericii Sfântului Mormânt de către Patriarhul Maxim al Ierusalimului (333-348).
A doua, Scoaterea Sfintei Cruci care amintește de victoria bizantinilor, sub domnia lui Manuel Comnenul (1143-1180), împotriva saracinilor.
A treia, Duminica Sfintei Cruci, care este prăznuită în duminica a treia din Postul Mare. Sărbătoarea amintește de transferarea unui fragment din Sfânta Cruce de la Ierusalim la Apameia, între anii 715-730, fragment dăruit de patriarhul Ioan al V-lea al Ierusalimului episcopului Alpheios de Apameia.
În Tradiția Bisericii se mai vorbește de o a doua Înălțare a Sfintei Cruci, care a avut loc după victoria împăratului bizantin Heraclie asupra perșilor (628), când Sfânta Cruce a fost readusă din Babilon la Ierusalim și înălțată de patriarhul Zaharia (609-632). Mai târziu a fost dusă la Constantinopol și așezată de patriarhul Serghie I (610-638) în Biserica Vlaherne.
Din Sfânta Tradiție aflăm că Sfânta Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, ar fi fost descoperită împreună cu celelalte două cruci într-o fântână din apropierea Golgotei. Identificarea ei s-a făcut printr-o minune, a fost atinsă de un mort, iar el a înviat. O altă tradiție spune că s-a atins de o femeie bolnavă și ea s-a vindecat. Abia pe la sfârșitul secolului al IV-lea, Sfânta Cruce, apare ca simbol creștin, însă avem mărturii că Sfânta Cruce era prezentă chiar prin catacombe în secolul I.
În Sfânta Cruce Îl avem pe Hristos, Cel răstignit precum spune Sfântul Apostol Pavel la I Corinteni 1, 23. Avându-L pe Hristos, implicit avem și celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi, de aceea semnul Sfintei Cruci îl facem în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh.
Prin semnul Sfintei Cruci ne arătăm identitatea noastră (Apocalipsă 7,3-4), arătăm că suntem ai lui Dumnezeu Cel în Treime. Sfânta Cruce aduce binecuvântare (Înțelepciunea lui Solomon 14,7) “binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată”, împlinește dreptatea lui Dumnezeu și îndumnezeiește firea umană (Efeseni 1,9).
Să urmăm îndemnul lui Hristos: “Vino, ia-ți crucea ta și urmează Mie” (Marcu 10,21) și să luăm Sfânta Cruce ca putere și sceptru a lui Dumnezeu, să biruim patimile căci ea este pricină de mântuire, dar pentru alții prilej de sminteală (I Corinteni 1,18). (ÎPS Petru)
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu
