Ultimele știri

PS Antonie: „Sfinţii ne amintesc că vocaţia noastră este viaţa veşnică”

Marţi, 25 decembrie 2018, ziua când creştinii, care ţin sărbătorile pe stilul vechi, au prăznuit Sfântul Spiridon al Trimitundei, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi (preot paroh Petru Botezatu). 

După Sfânta Slujbă, PS Antonie a vorbit despre locul sfinţilor în cultul ortodox, despre viaţa sfântă a Sfântului Spiridon al Trimitundei.

Vorbind despre sfinţi, PS Antonie, între altele, a spus: „Sfinţii părinţi au rânduit ca în fiecare zi să facem pomenirea unui sfânt pentru a menţine conştiinţa noastră trează la ceea ce avem de făcut în viaţa noastră. Sfinţii ne amintesc că vocaţia noastră este viaţa veşnică. Şi de la ei învăţăm cum să vieţuim ca să ne facem părtaşi la această viaţă”. „Să cinstim sfinţii să-i rugăm să mijlocească pentru noi la Tatăl Ceresc mântuirea”, a spus PS Antonie.  

PS Antonie a apreciat, şi de data acesta, activitatea misionară a părintelui Petru Botezatu, preot harnic şi bun gospodar.

Părintele Petru i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare şi l-a invitat pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte.

Părinte Petru este unul dintre cei mai harnici misionari ai Mitropoliei Basarabiei. Sfinţia Sa a ridicat mai multe sfinte lăcaşe: în satul Donduşeni a ridicat o biserică, o altă biserică a înălţat până la acoperiş în suburbia Octombrie a oraşului Bălţi. La Chişinău a întemeiat o mănăstire pe strada Columna. Tot în Chişinău a amenajat un paraclis în incinta Fabricii de covoare „Floare”. La Floreşti, unde a slujit 10 ani, o ridicat o altă biserică. În incinta Casei pentru invalizi din Bălţi a amenajat un paraclis şi un cele din urmă, pe strada Donici, din sectorul 7 al oraşului Bălţi, a înălţat o altă biserică cu hramul „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. Multe locaşuri ridicate de părintele Petru au fost acaparate, în mod abuziv, de preoţii structurii locale a Patriarhiei Moscovei. Pentru unele cum e cazul bisericii „Acoperemântul Maicii Domnului” din Floreşti, părintele a ajuns şi la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

Istoric: Piatra de temelie a bisericii „Naşterea Domnului” din Bălţi a fost sfinţită, în 2004, de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. În 2006 s-a oficiat prima Sfântă Liturghie în paraclisul amenajat la demisolul bisericii. În 2008, de Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost oficiată prima Sfântă Liturghie în biserica propriu-zisă. Prima slujbă arhierească în mijlocul comunităţii Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi  a fost oficiată de către PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului în ziua de sâmbătă 27 septembrie 2014.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img