Ultimele știri

Poziția Mitropoliei Basarabiei în legătură cu noul virus Covid–19

   În contextul îngrijorării provocate de creșterea riscului de contaminare cu Coronavirus, Mitropolia Basarabiei face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de către Ministerul Sănătății și autoritățile abilitate ale statului, cum ar fi: spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apă și săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate e.t.c.

   Mitropolia Basarabiei îi îndeamnă pe toți credincioșii și clericii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire.

   De asemenea îndemnăm pe toți, indiferent de încercările la care suntem supuși, să își păstreze calmul și dreapta cugetare, pentru că mai grave decât bolile trupești sunt bolile sufletești, iar atacurile îndreptate asupra Lui Dumnezeu, a adevărului revelat și a Bisericii sunt simptome clare de boală sufletească.

   Dincolo de toate speculațiile, nu trebuie să uităm că strămoșii noștri au trecut peste momentele de criză(boli, războaie e.t.c) prin rugăciune, iar cuminecarea cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului la Sfânta Împărtășanie a însemnat de cele mai multe ori rezolvarea tuturor încercărilor.

   Îndemnăm pe toți dreptmăritorii creștini să se roage și, în contextul apropierii Postului Mare, să se pregătească, de sfânta spovedanie, ca mai apoi cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să se apropie de medicamentul care vindecă orice durere: Trupul lui Hristos – Izvorul cel fără de moarte. Amin.

Dumnezeu să aibă grijă de noi toți!

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img