Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit marți, 14 iulie 2026, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, raionul Florești.
Slujirea arhierească a avut loc cu prilejul împlinirii a cinci ani de la aducerea în acest așezământ monahal a copiei icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași, unul dintre cele mai prețuite odoare duhovnicești ale mănăstirii și loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși din întreaga țară.
La sosire, Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat, potrivit tradiției, cu flori, pâine și sare de către soborul slujitor, rasofora Maria Popa, locțiitoare de stareță, precum și de numeroșii credincioși veniți să participe la această zi de sărbătoare.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită împreună cu părintele arhimandrit Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, părintele Dorian Revenco, protopop de Bălți, părintele Iorest Goraș, secretarul Mănăstirii Hadâmbu, și părintele protosinghel Pahomie Popa, duhovnicul și slujitorul așezământului monahal.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Antonie a vorbit despre prezența lucrătoare a Maicii Domnului în viața Bisericii și despre chemarea fiecărui creștin la o convertire lăuntrică, într-o societate marcată de neliniște, individualism și pierderea reperelor spirituale.
„Omul contemporan caută răspunsuri pentru marile probleme ale lumii, dar amână întâlnirea cu propria conștiință. Adevărata schimbare începe dinăuntru. Numai omul împăcat cu Dumnezeu poate deveni făcător de pace pentru cei din jurul său. Maica Domnului ne conduce întotdeauna spre această întâlnire cu Hristos, singurul Care poate vindeca adâncul inimii omenești.”
Ierarhul a subliniat că adevărata cinstire a Născătoarei de Dumnezeu se exprimă prin viață curată, rugăciune și împlinirea poruncilor Evangheliei.
„Icoanele nu schimbă viața omului prin simpla lor prezență. Harul lui Dumnezeu rodește acolo unde există credință vie, pocăință sinceră și dorința de a deveni mai asemănători lui Hristos. Minunile încep atunci când omul îi îngăduie lui Dumnezeu să lucreze în propria inimă.”
Referindu-se la aniversarea celor cinci ani de la aducerea icoanei Maicii Domnului de la Hadâmbu, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat legătura duhovnicească dintre cele două mănăstiri și comuniunea firească dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului.
„Icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu a devenit o punte de rugăciune între România și Republica Moldova. Prin prezența ei în această mănăstire, Maica Domnului ne amintește că suntem chemați să rămânem uniți în aceeași credință, în aceeași rugăciune și în aceeași moștenire duhovnicească. Basarabia se află și ea sub Acoperământul Maicii Domnului, iar această ocrotire cere din partea noastră credincioșie, statornicie și dragoste față de Biserica strămoșească.”
În continuare, Mitropolitul Antonie a evocat jertfa și osteneala celor care au ridicat și dezvoltat acest așezământ monahal, arătând că fiecare etapă din existența sa poartă amprenta rugăciunii și a dăruirii unor oameni care au înțeles că Biserica se zidește prin iubire jertfelnică.
În acest context, ierarhul a adresat cuvinte de recunoștință părintelui arhimandrit Nicodim Gheorghiță și obștii Mănăstirii Hadâmbu pentru sprijinul constant acordat mănăstirii din Chirilovca, precum și Episcopiei de Bălți de-a lungul anilor, sprijin care a contribuit la dezvoltarea vieții duhovnicești și administrative din această parte a țării.
La încheierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie a felicitat-o pe rasofora Maria Popa pentru responsabilitatea și dăruirea cu care coordonează activitatea mănăstirii, mulțumind, de asemenea, soborului slujitor, ctitorilor, binefăcătorilor și tuturor credincioșilor care susțin, prin rugăciune și jertfelnicie, lucrarea acestui sfânt așezământ.
În atmosfera de rugăciune și comuniune euharistică care a caracterizat întreaga zi, pelerinii s-au închinat înaintea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu, înălțând rugăciuni pentru familiile lor, pentru Biserică și pentru binele întregii societăți.

