Ultimele știri

La Elizavetovca – Ungheni va fi înălțată o biserică închinată celui mai nou sfânt basarabean canonizat: Sf. Ier. Dionisie – Episcopul Cetății Albe – Ismail și Sf. Ier. Luca al Crimeii

Sâmbăta, 23 noiembrie 2019, pașii a zeci de credincioși din localitatea Elizavetovca, Raionul Ungheni, s-au îndreptat către locul unde se înalță viitoarea Biserică parohială, aflată sub o rotirea Sf. Ierarhi Luca al Crimeii și Dionisie Episcopul Cetății Albe-Ismail, pentru a îl întâmpina pe ÎPS Părinte Mitropolit Petru, aflat la prima vizită în cea mai tânără comunitate parohială din Arhiepiscopia Chișinăului, cu prilejul sfințirii Pietrei de Temelie a acestui Sfânt Locaș.

Lucrările, care au demarat în data de 2 noiembrie 2019, înaintează într-un rimt îmbucurător datorită râvnei și jerfelniciei părintelui paroh, Gabriel Andrei Gherasă dar și prin dărnicia dreptmăritorilor creștini care îi cinstesc pe acești doi mari sfinți ai Ortodoxiei universale, ce leagă tărâmurile României de cele ale Ucrainei.

După tradiționala rânduială de așezare a Sfintei Cruci, a Hrisovului și a Pietrei de Temelie, ÎPS Părinte Mitropolit Petru a binecuvântat poporul și a rostit un cuvânt de învățătură în care, printre altele, a amintit „Este îmbucurător că pământul acesta sfințit de strămoșii noștri să fie semănat cu aceste stindarde ale veșniciei, locașuri ce adună pe norod lângă Hristos. Râvna părintelui paroh ne bucură, mai cu seamă că tot ceea ce se vede aici, alături de frumosul Paraclis de la întrarea în localitate, s-au realizat în numai 3 săptămâni, ceea ce arată dragostea lui față de casa Domnului, pentru care l-am învrednicit a primi și distincția bisericească – Dreptul de a purta Bedernița, spre încurajare și înmulțirea roadelor frumoase în via Domnului„.

Părintele paroh a mulțumit Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei pentru vizita și pentru toată încrederea acordată și celor de față pentru sprijin: „Deși vremea de afară nu este prielnică, inimile dumneavoastră au încălzit aceste ziduri, ziduri ce se vor îmbiba de duhul rugăciunilor pe care le vom înălța aici spre Slava Domnului. Prezența, dragostea și părinteasca binecuvântare a IPS Voastre, încrederea pe care ne-ați acordat-o dându-ne spre realizare acest deziderat, toate ne responsabilizează și ne dau nădejde că Învierea Domnului ne va găsi în Biserica nouă!” – a menționat părintele Gabriel.

 Pe lângă enoriași, la eveniment au participat reprezentanți ai Autorității Publice Locale, conduse de domnul primar Vasile Gaviuc, unul din sprijinitorii activi ai acestui proiect de măreață importantă duhovnicească.

Deși în Elisavetovca nu a existat niciodată un locaș de cult propriu, prin mijlocirile celui mai recent canonizat Sfânt, rod al pământului strămoșesc, această Biserică fiind primul locaș de cult din Basarabia închinat Sf. Dionisie, micuța comunitate se adună în jurul Potirului și al părintelui paroh, reușind sa împlinească acest deziderat al enoriașilor.

Text/FotoCredit: Pr. Gabriel Andrei Gherasă.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img