Ultimele știri

ÎPS Petru: “Sf. Împărat Constantin – exemplul de conducător de stat desăvârșit”

Sâmbătă, 3 iunie curent, zi în care credincioșii ce țin de stilul vechi prăznuiesc pe Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa Elena, Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

După săvârșirea Sfintei Liturghii, ÎnaltPreasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care s-a referit la câteva detalii despre viața sfinților împărați Constantin și Elena și la aportul lor în istoria bisericii noastre, iar printre altele a menționat: „Sfânta împărăteasă Elena este un exemplu de mamă, care necătând la rangul pe care îl avea în societate și-a îndeplinit, întâi de toate, rolul de mamă creștină și totodată și-a asumat și rolul de conducător în stat, căutând Sfânta Cruce a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului Hristos, care a constituit motiv de oficializare a credinței în Hristos în Imperiul Roman.

Îndrumat de mama sa, Sfântul Împărat Constantin, a dat dovadă de un caracter de adevărat conducător, asumându-și rolul de conducător de stat și împăciuitor al Bisericii. El a fost primul conducător de stat care a dat libertate creștinilor din tot Imperiul Roman, și a fost cel care, atunci când Biserica Lui Hristos era bântuită de erezii și supusă multor pericole, a convocat primul Sinod Ecumenic la Niceea, combătând erezia lui Arie. El a fost și rămâne și azi un exemplu de conducător vrednic de pomenire care a știut să rezolve oricând problemele cu care se confrunta poporul pe care îl conducea și biserica neamului. Considerăm că conducătorii de state de azi ar trebui să aibă mereu ca și exemplu pe Sfântul Constantin cel Mare asumându-și rolul de împăciuitor și nu de dezbinător”.

În cadrul aceleiași, Sfinte Liturghii PC diacon Florin Mihai Acatrinei, a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei “Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Drujba r. Ungheni.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img