În data de 10 februarie 2018, ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de clerici, la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din oraşul Chişinău.
Șirul evenimentelor a început cu râduiala hirotesiei întru citeț a tânărului Daniel Tetelea, care în cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit în treapta de diacon.
După săvârșirea Serviciului Divin, ÎnaltPreasfinția Sa a rostit omilie cu referire la pericopa evanghelică a zilei iar, printre altele, a menționat: „Evanghelia de astăzi ne vorbește despre stăruința cu care ar trebui să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu în nevoi. Cananeianca, deși de neam străin poporului ales, găsind pe Hristos și aflând despre puterea pe care o avea, nu a contenit să Îl roage să ăi izbăvească fiica de suferință. Mulți dintre noi însă, cu toate că Il cunoaștem pe Hristos, în calitate de creștin botezați, nu credem suficient de mult, căutând izbăvire din necazuri oriunde, numai nu în Biserica Sa cea dreptslăvitoare”
„Să alergăm și să Il strigăm după Hristos neîncetat, pentru că El este dispus mereu să ne ajute, în fiecare Liturghie, prin Trupul și Sângele Său dar și în celelalte zile ale vieții noastre. Și dacă vom strădui în rugăciunea către El, prin pocăință, prin fapte bune și prin mărturisirea Lui ca Singurul Dumnezeu adevărat și El ne va ajuta în orice încercare a vieții” a mai adăugat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
În final vlădica Petru l-a felicitat pe tânărul diacon Daniel cu ocazia primirii hirotoniei întru diacon, îndemnându-l să rămână în continuare fiu ascultător și vrednic slujitor al Bisericii Lui Hristos. Părintele diacon i-a mulțumit ÎnaltPreasfinției Sale pentru încrederea acordată, exprimându-și dorința de a sluji cu dăruire și multă seriozitate demnitatea slujitoare încredințată.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.