Ultimele știri

ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei: „Sfântul Mucenic Pantelimon este chipul doctorului fără de plată”

„Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre” (Troparul sărbătorii)

În data de 9 august curent, de prăznuirea Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon; Cuv. Antuza și Marcel, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie în parohia Sf. Mc. Pantelimon din orașul Căușeni (preot paroh Mihail Câșlaru).

Îndată după Sfânta Liturghie a fost oficiat un Te Deum, după care ÎPS Petru a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat jertfa față de Hristos și față de apoapele de care a dat dovadă Sfântul Mucenic Pantelimon, în care a menționat: Doctorul cel fără de plată, Sfântul Pantelimon, tămăduitorul trupurilor și al sufletelor, martirul credintei creștine, care și din viața sa cea cerească, nu contenește a mijloci vindecarea pentru cine se roagă lui cu credință, a fost un ostas al lui Hristos, care mereu s-a considerat mobilizat în lupta contra a tot ceea ce este rău în lume. Am putea spune că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este icoana medicului creştin, chipul doctorului „fără de plată” care stăpâneşte desăvârşit ştiinţa medicală, iar prin credinţa sa puternică şi viaţa sa curată primeşte de la Hristos harisma sau darul tămăduirii bolilor. Mare a fost prin viața sa plină de vindecări și de minuni, dar mare a fost Sf. Pantelimon și în suferințele sale proprii. El vindeca cu credință și cu măiestrie rănile cele de moarte pe care răul le făcea în trupurile și sufletele oamenilor. Fiind însuși rănit de moarte de către păgânul împărat Maximian, pentru că nu-și părăsea credința în Hristos, în chip minunat a dobândit vindecarea. Multe ademeniri și multe amenințări, dar și mai multe suferințe a avut să îndure Sfântul Pantelimon, dar nu s-a lăsat biruit, ci pe toate le-a înfruntat.

Numele lui este cinstit în toată lumea creștină. Peste tot se află biserici și credincioși care îi poartă numele de botez și care se vindecă de suferințele lor cu rugăciunile Sfântului Pantelimon. El va rămâne pentru toate timpurile un frumos model de trăire şi mărturie creştină, un mare sfânt doctor tămăduitor şi ocrotitor al celor bolnavi, cărora le alină şi vindecă suferinţele omeneşti.

După acest eveniment festiv, ÎPS Mitropolit Petru, însoțit de soborul de clerici, în prezența autorităilor locale și a binecredincioșilor care au participat la hramul bisericii, a sfințit un teren de joacă pentru copii, care se află în imediata apropiere a locașului de închinăiune. În final, parohul bisericii pr. Mihail Cîșlaru a oferit tuturor celor prezenți o agapă frățească.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img