Ultimele știri

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români și-a reluat activitatea în Chișinău, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Petru

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR Chișinău) și-a reluat activitatea într-un cadru solemn, duminică, 17 martie, la sediul Mitropoliei Basarabiei.

Evenimentul, care a fost organizat cu sprijinul Filialei ASCOR Iași, a marcat reluarea activității Asociației în capitala Republicii Moldova și reprezintă un nou început pentru tinerii implicați în viața spirituală și socială.

Tinerii din cadrul ASCOR Chișinău și-au exprimat bucuria și determinarea de a începe o nouă etapă în care să crească împreună, să împărtășească bucurii și provocări și să se sprijine reciproc pentru a trăi tinerețea cu sens și în deplină comuniune cu valorile creștine.

În cadrul evenimentului, ÎPS Petru a transmis prin reprezentanții Centrului Eparhial un mesaj încurajator tinerilor și le-a mulțumit pentru implicarea lor în viața duhovnicească din Basarabia, subliniind rolul crucial al tinerilor în promovarea valorilor creștine și identitare.

Un moment special al întâlnirii a fost dialogul cu dl. Igor Belei, director la Misiunea Socială „Diaconia” și fost președinte al ASCOR Chișinău între anii 1997-2000. Domnul Igor a împărtășit cu tinerii din experiența sa și i-a îndemnat să fie activi și implicați în comunitatea Bisericii.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune interactivă de brainstorming, în care tinerii au venit cu propuneri și idei concrete pentru a se implica în viața duhovnicească a comunității ortodoxe din Chișinău și pentru a atrage mai mulți voluntari în echipa lor.

Mitropolia Basarabiei i-a asigurat că va susține activitatea Asociației și că va facilita implicarea acesteia în diverse proiecte comunitare și sociale, în conformitate cu valorile creștine.

ASCOR a fost înființată pe data de 14 iunie 1990, la București, și are filiale în toate centrele universitare din țară (România). Filiala ASCOR Chișinău a fost înființată în anul 1995 și își propune să continue să fie un exemplu de implicare și spiritualitate pentru tinerii din Republica Moldova.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi accesate pe pagina de Facebook ASCOR Chișinău.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img