Ultimele știri

✝ Schimbarea la Față a Domnului

Înainte de începerea Sfintei Taine, Înaltpreasfinția Sa a ridicat la rangul de Arhidiacon pe Preacucernicul Părinte diacon Constantin Olariu, Consilier Mitropolitan al Sectorului Comunicare, Media și Relații Publice din cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit i-a dăruit Crucea Mitropoliei Basarabiei, Darul Mitropolitului ca semn de recunoștință pentru activitatea depusă în Administrația Mitropoliei Basarabiei.

Răspunsurile la strană au fost date de Corala Mitropoliei Basarabiei sub conducerea Domnului Dirijor Profesor Anton Dumbrava. Cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii a fost ținut de Părintele Arhidiacon și Consilier Constantin Olariu care a vorbit despre necesitatea Schimbării la Față a Mântuitorului Hristos, simbolistica arătării lui Moise și Ilie și despre mesajul divin adresat de Dumnezeu Tatăl: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; de Acesta să ascultați!” (Matei XVII, 2-5).

Sărbătoarea de astăzi este o sărbătoare a descoperirii (teofaniei) dumnezeiești. Astăzi este ziua în care Mântuitorul Hristos descoperă lumii că este Fiul lui Dumnezeu făcut om.

Sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos are o dublă semnificație, și anume, încredințarea sfinților apostoli (prin intermediul celor trei: Petru, Iacob și Ioan) că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, venit pe pământ pentru mântuirea noastră, astfel înțelegând și noi toți, ca și Sfinții Apostoli, că El este Mesia cel prezis de proroci, prin aducerea cu Sine în chip minunat pe Sfinții Moise și Ilie care reprezintă Legea și Proorocii Vechiului Testament care au pregătit poporul ales pentru venirea Sa.

O altă semnificație a sărbătorii de astăzi este că prin Schimbarea la Față înaintea ucenicilor, Mântuitorul Iisus Hristos ne descoperă faptul că scopul nostru, aici pe pământ este să tindem spre asemănarea cu Dumnezeu, sau spre îndumnezeirea firii noastre omenești.”

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img