Ultimele știri

PS Antonie: „Timpul vieţii ne este dat pentru a lucra mântuirea”

Duminică, 1 ianuarie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din oraşul Ialoveni (paroh – preot Mihail Tătaru).

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la anul nou civil ca un început de schimbare a vieţii.

Referindu-se la lucrarea sfântă de pregătire a poporului evreu pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos, PS Antonie, între altele, a subliniat: „Învăţăm de aici că pentru a-l primi pe Mântuitorul avem nevoie de pregătire. De aceea, Sfinţii Părinţi au instituit perioada postului ca un timp de pregătire specială pentru marea Sărbătoare a Naşterii Pruncului Iisus. Prin post, rugăciune şi mărturisirea păcatelor, inima noastră devine iesle luminată pentru primirea lui Hristos”. „Şi bucuria întâlnirii cu Mântuitorul nostru vom simţi-o în măsura în care ne-am pregătit pentru acest eveniment”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie i-a felicitat pe toţi cu intrarea în noul an civil, dorindu-le ca anul nou să fie un an binecuvântat cu sănătate, pace şi bucurii duhovniceşti. „Timpul vieţii ne este dat pentru a lucra mântuirea. Viaţa acesta trecătoare ne este dată ca să câştigăm viaţa veşnică. Să fim cu luare aminte cum folosim timpul şi să vedem dacă ceea ce facem zi de zi este plăcut lui Dumnezeu şi dacă ne poate asigura viaţa veşnică”, a spus PS Antonie.  

PS Antonie a apreciat şi de data ceasta activitatea pastoral-misionară a părintelui Mihail, care împreună cu un grup de creştini a ridicat un sfânt locaş şi acum se ostenesc să înălţarea unei noi biserici în centrul oraşului Ialoveni.

Istoric: Comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Ialoveni a fost înfiinţată în anul 2005. Piatra de temelie a biserici-paraclis a fost pusă, la 12 iunie 2010, de Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Datorită unei bune organizări şi jertfelnicei  implicări  a membrilor consiliului parohial, condus de dl epitrop Valeriu Ţurcanu, dar şi a hărniciei creştinilor din Ialoveni, prima Sfântă Liturghie a fost oficiată, de către părintele Mihail Tătaru, la 17 aprilie 2011, de ziua de Florii. Prima slujbă arhierească a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru al Basarabiei la 29 mai 2011. La 16 august 2011 comunitatea „Sfinţii Martiri Brâncoveni” şi-a serbat pentru prima dată hramul.

În Republica Moldova sunt patru locaşuri de cult cu hramul acestor sfinţi: o biserică se află la Schinoasa, municipiul Chişinău şi celelalte trei în Soroca, Căuşeni şi Ialoveni. Toate bisericile sunt în cadrul Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img