Sâmbătă, 7 ianuarie 2017, ziua prăznuirii Naşterii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (pe stilul vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din satul Hârbovăţul Nou, raionul Anenii Noi (preot paroh Victor Bejan).
După Sfânta Liturghie, părintele diacon Marin Osoianu a dat citirii Pastoralei Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor la Praznicul Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, după care PS Antonie l-a felicitat pe părintele paroh şi comunitatea din Hârbovăţul Nou cu ocazia marii sărbători creştine. PS Antonie a vorbit şi despre prăznuirea Naşterii Domnului şi obiceiul de a colinda şi a face daruri în această perioadă. Între altele, PS Antonie a spus: „Naşterii Domnului este o sărbătoare a darurilor şi a bunătăţii. Făcând daruri semenilor, noi răspundem marelui Dar făcut de Dumnezeu omenirii – Pruncul Iisus. Făcând daruri noi îl imităm pe Dumnezeu, răspundem bunătăţii lui Dumnezeu şi devenim şi noi mai buni. Darul lucrează tainic în sufletul nostru, ne schimbă. Cu daruri mulţumim şi colindătorii care ne trec pragul. Ei reprezintă pe îngeri, care intră în chip nevăzut în casă noastră. De aceea se spune: casa colindată este casă binecuvântată, pentru că este vizitată de îngeri”.
Ierarhul Mitropoliei Basarabiei, preotul paroh şi creştinii prezenţi la Sfânta Liturghie au fost colindaţi de mai mulţi copii. Fiecare copil a fost răsplătit cu daruri, după vechiul obicei. Creştinii au primit în dar câte un calendar bisericesc de perete pentru anul 2017.
Părintele Victor i-a felicitat la rândul său pe păstoriţii săi cu Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, menţionând că „şi anul acesta Bunul Dumnezeu a binecuvântat ca PS Antonie, care este din satul vecin Hârbovăţ, să vină din nou în mijlocul nostru de acest mare praznic al creştinătăţii”.
Părintele Victor l-a invitat pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină la Hârbovăţul Nou şi cu alte ocazii.
Istoric: Părintele Victor Bejan a fost numit preot la Hârbovăţul Nou în primăvara anului 2011. La acel moment pereţii sfântului locaş erau ridicaţi până la centura de sus. Satul Hârbovăţul Nou fiind o localitate mică (numărând puţin peste o sută de case), nu putea suporta o povară atât de grea – ridicarea unui sfânt locaş. În aceste condiţii părintele a fost nevoit, de unul singur, să caute bani pentru continuarea construcţiei. Cea mai mare parte din bani, părintele Victor i-a strâns în piaţa din Anenii Noi, unde a stat în frig şi în ploaie, adunând câte un leu, astfel încât, în timp de un an şi ceva, s-a reuşit să se facă lucrări importante încât să se poată oficia sfintele slujbe. Pentru jertfa depusă la ridicarea sfântului locaş, în anul 2013, de sărbătoarea hramului, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru l-a gratificat pe părintele Victor cu două distincţii bisericeşti: „Bederniţa” şi „Crucea aurită”.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei