Ultimele știri

PS Antonie: „Milostenia exteriorizează dragostea din inima noastră”

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, ziua pomenirii Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (stil vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei” din Călăraşi (paroh – preot Vasile Negru), cu ocazia sărbătorii hramului acestei comunităţi.

În cuvântul său, ierarhul Mitropoliei Basarabiei s-a referit la viaţa Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, la virtutea milosteniei şi la activitatea părintelui Vasile.

Referindu-se la virtutea milosteniei, PS Antonie, între altele a spus: „Sfântul Ierarh Ioan a rămas în conştiinţa urmaşilor prin faptele sale de milostenie. A arătat milostenie fiecărui sărac şi nevoiaş. Pentru Sfântul Ioan cuvintele Mântuitorului: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc milostiv este” au devenit un program de viaţă creştină. Sfântul Ioan ne arată ce aşteaptă de la noi Dumnezeu, care trebuie să ne fie faptele noastre, ce este plăcut lui Dumnezeu. Vedem din cuvintele Mântuitorului cât de mult ne înalţă milostenia – ne aseamănă cu Dumnezeu. Fapta milosteniei arată starea inimii noastre. Arată dacă iubim sau nu pe semenii noştri. Milostenia exteriorizează dragostea din inima noastră”. „Sfântul Ioan rămâne un model de activitate pastorală pentru fiecare slujitor al altarului, dar şi pentru fiecare creştin”, a mai specificat PS Antonie.

După procesiunea tradiţională de hram, PS Antonie a sfinţit o răstignire ridicată de creştini în curtea bisericii. 

PS Antonie i-a mulţumit părintelui Vasile pentru activitatea pastoral-misionară şi i-a dăruit o carte cu tematică teologică, menţionând că preotul este chemat să nu abandoneze instruirea teologică, duhovnicească şi pastorală pe tot parcursul vieţii.

Părintele Vasile i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare, menţionând că prezenţa ierarhului la slujbă „este o bucurie pentru creştinii din Călăraşi”.

Istoric: Comunitatea „Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei” din Călăraşi a fost înregistrată în vara anului 2012. Atunci s-a pus temelia unei mici biserici şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în ajunul Sfintelor Paşti din 2013, în noul sfânt locaş s-a oficiat prima slujbă.

La 5 septembrie 2014, prin voinţa tuturor creştinilor, comunitatea „Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei” din Călăraşi a trecut de la Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) la Mitropolia Basarabiei. La 25 noiembrie 2014, cu ocazia sărbătoririi hramului, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru a făcut prima vizită în mijlocul comunităţii „Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei”. Ierarhii Mitropoliei Basarabiei au vizitat de mai multe ori această comunitate. În prezent slujitor al bisericii din Călăraşi este PC Preot Vasile Negru.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img