Ultimele știri

Pelerinaj ziditor pentru familiile preoților din Arhiepiscopia Chișinăului, în zona Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Pelerinajul a fost rodul dragostei frățești a obștii Mănăstirii Hadâmbu, care a organizat această manifestare a credinței și evlaviei față de Dumnezeu și Maica Domnului pentru frații co-slujitori din Arhiepiscopia Chișinăului, care au fost invitați la hramul mănăstirii.

Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, respectiv cu binecuvântarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, pelerinii au vizitat în cele 3 zile următoarele obiective: Mănăstirea Agapia, Sihăstria, Secu, Neamț, Schitul Vovidenia, Muzeul memorial Mihail Sadoveanu și Visarion Puiu, Mănăstirea Varatec, Horaița, Pângărați, Bistrița, Biserica Domnească ”Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” – Piatra Neamț, Sediul Protopopiatului Neamț, Catedrala Mitropolitană din Iași, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Golia, Bucium, Palatul Culturii din Iași și Mănăstirea Hadâmbu.

Această experiență deosebită s-a încheiat cu închinarea pelerinilor la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, după care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Împreună cu ceilalți invitați, avându-l în frunte pe arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu, preoții basarabeni au format un sobor de 28 de slujitori, care au sărbătorit hramul lăcașului de cult în ziua praznicului Nașterii Maicii Domnului.

„Îi arătăm mulțumire lui Dumnezeu prin săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de ziua hramului acestei sfinte mănăstiri, înainte de care rostim rugăciunea cea mare de dezlegare, ca Domnul Dumnezeu să se milostivească asupra noastră, să ne ierte păcatele cele de voie și cele fără de voie, să ușureze greutatea lor și în cuget, în inimă, în suflet, în simțire să se înalțe ființa noastră către Tronul Preasfintei Treimi. Să ne ajute Domnul Dumnezeul nostru!”, a precizat la începutul liturghiei Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei.

Trăind aceste momente de maximă intensitate duhovnicească și bucurie sufletească, familiile participante și-au exprimat recunoștința și mulțumirea față de organizatori, de gazde și de celelalte persoane implicate în buna desfășurare și coordonare a acestui minunat pelerinaj. 

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img