Ultimele știri

Mitropolitul Petru a primit vizita domnului Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova, la Centrul eparhial din Chișinău

Astăzi, 4 ianuarie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a primit vizita de lucru a domnului conf. univ. dr. Igor ȘAROV, Rector al Universității de Stat din Moldova, discuție care a vizat organizarea noului program de studii de licență „Teologie Ortodoxă Pastorală” al Extensiunii universitare a UAIC, înființată recent la Universitatea de Stat din Moldova.

În cadrul dialogului, Rectorul instituției de învățământ superior a prezentat evoluția proiectului educațional a specializării care va fi pusă la dispoziție studenților începând cu anul universitar 2023-2024, subliniind importanța legăturii strânse dintre Biserică și Școală pentru păstrarea și promovarea valorilor spirituale, patrimoniale și educaționale, în contextul celui mai înalt nivel academic.

La rândul Său, ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei a adresat un cuvânt de mulțumire și recunoștință domnului Igor Șarov pentru inițiativă, efort și contribuție semnificativă, exprimând deschiderea și disponibilitatea pe care Mitropolia Basarabiei o are față de proiectele culturale și educaționale ce privesc promovarea teologiei, culturii și a educației în Republica Moldova.

De asemenea, Părintele Mitropolit nădăjduiește ca în următorul an universitar numărul tinerilor basarabeni care vor opta pentru studiul teologiei ortodoxe în cadrul acestei Extensiuni va fi semnificativ.

În același cadru festiv, a fost prezent și Părintele Arhidiacon Maxim Sturza, Consilier Mitropolitan, care i-a mulțumit domnului Rector pentru vizită.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img