Mesajul ÎPS Părinte Mitropolit PETRU la popasul aniversar de slujire a Părintelui Protoiereu Consilier Gabriel Andrei Gherasă

Preacucernice Părinte Protoiereu Consilier,

 

Odrăslit la umbra Sfintei Cuvioase Parascheva și a Arhiepiscopiei Iașilor, format teologic și duhovnicește prin binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Teofan, altoit la vița Bisericii neamului nostru, ați dat rod bineplăcut lui Dumnezeu, reușind să zidiți locașuri de cult și suflete.

Este lesne de văzut dragostea și râvna pe care o aveți, reușind să împliniți și partea Martei dar și pe cea a Mariei. Dedicat slujitor al Sfântului Altar, v-ați înconjurat de ucenici care iubesc bună-cuviința Casei Lui Dumnezeu, unind comunități și punându-le la picioarele Lui Hristos, rugându-vă și îngrijindu-vă de ei cu dragoste părintească. În egală măsură, ați semănat în acest pământ al Basarabiei sfinte locașuri pe care le-ați înălțat cu râvnă, după cuvântul Scripturii „râvna Casei Tale mă mistuie”, locuri în care veți fi pomenit pentru veșnicie. Pe lângă aceasta, în toate ascultările la care ați fost chemat în administrația eparhială, ați răspuns cu dedicare, seriozitate și vrednicie.

La acest popas aniversar, rugăm pe Milostivul Dumnezeu să vă dăruiască ani mulți și buni in slujirea Bisericii și a poporului celui credincios, înmulțindu-vă râvna și ocrotindu-vă alături de doamna preoteasă și prunca pe care aveți de toate uneltirile vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

 

Întru mulți și fericiți ani!

                                                                  † Petru

                                                Arhiepiscop al Chișinăului

                              Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor

 

 

 

Sector Comunicare, Media și Relații Publice.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.