Ultimele știri

ÎPS Petru: „Icoanele sunt expresia vie a mărturisirii noastre de credință”

În data de 05 martie curent, în prima Duminică a Postului Mare(a Ortodoxiei), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” din Chişinău.

După săvârşirea Sfintei Liturghii  cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului  părinte Petru, PC Părinte Arhidiacon Iurie Saganovcschi a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al BOR la Duminica Ortodoxiei.

În continuare, întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a concluzionat: „Duminica Ortodoxiei este o sărbătoare dedicată credinței noastre și, mai ales, cultului cinstirii sfintelor icoane.

Icoanele sunt expresia vie a mărturisirii noastre de credință. Ele reprezintă istoria credinței noastre pentru că fiecare icoană, fiecare sfânt reprezentat în ea,  nu este altceva decât o filă din istoria vie, trăită, a credinței noastre, ortodoxe. Cultul cinstirii sfintelor icoane s-a păstrat până astăzi datorită iconarilor și pictorilor bisericești care au reprezentat, în forme cât mai expresive și aproape de adevărul revelat, chipurile acestor sfinți ai bisericii. Acestora Biserica Ortodoxă Română, le-a dedicat anul omagial 2018 precum și mărturisitorilor de credință din perioada comunistă, care au suferit, unii chiar cu prețul vieții pentru a mărturisi credința ortodoxă.

Duminica de astăzi trebuie să fie șii pentru noi, un prilej de mărturisire și contribuție la propovăduirea credinței ortodoxe. Această colectă organizată în Duminica Ortodoxiei, nu reprezintă altceva decât o aport direct la propovăduirea ortodoxiei, pentru că aceste jertfe vor ajunge anume acolo unde este nevoie.

În final vlădica Petru i-a îndemnat pe toți la post, la rugăciune și milostenie: “Postul să fie pentru toți un prilej de împăcare cu Dumnezeu și cu semenii noștri”.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img