Ultimele știri

Duminica a V-a după Rusalii la Mănăstirea „Sf. Ap. Andrei” din Durlești

   În Duminica a V-a după Pogorârea Sfântului Duh, ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și doaconi, în Biserica Mănăstirii „Sf. Ap. Andrei” din Durlești, mun. Chișinău ( stareț PCuv. Arhim. Mitrof. Andrei Caramalău ).

   După oficierea Serviciului Divin, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, a rostit un cuvânt de învățătură, în care, printre altele, a menționat: “Minunile săvârșite de Mântuitorul Hristos și Învățăturile Sale, niciodată nu se învechesc, ele întotdeauna sunt actuale și oricând le putem folosi pentru îmbunătățirea vieții noastre duhovnicești.”

   „Dumnezeu poate oricând să facă și cu noi minuni mari și să vindece orice boală și orice neputință, iar singura condiție pe care noi trebuie să o împlinim este credința”- a concluzionat vlădica Petru.

   Părintele stareț a mulțumit Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei pentru vizită și binecuvântare arhierească, invitându-l în mijlocul comunității frumoase create pe lângă mănăstirea de la Durlești.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img