„Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” (Matei 14. 22-34)
Preasfințiile Voastre, episcopi eparhioți,
Preacuvioși și Preacucernici părinţi, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiți fraţi şi surori în Hristos-Domnul,
Din mila lui Dumnezeu, Ne-am învrednicit să trăim din nou cu toții, momentele praznicale prilejuite de Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Praznic care este, prin excelență, momentul în care existența noastră dobândește esență. Astăzi, din nou suntem chemați cu toții prin îndemnul: „Veniți de luați lumină!” – Lumina lui Hristos, care luminează tuturor, lumina izbăvitoare de rele și dătătoare de viață și speranță. Această Lumină reanimează viața noastră duhovnicească, oportună fiind păstrarea ei în noi, iar acest lucru este posibil doar printr-o schimbare lăuntrică sau prin asumarea urmării lui Hristos.
Învierea Mântuitorului Hristos este un act asumat de Dumnezeu, „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”, așa cum reiese și din Simbolul de Credință Ortodox, din nemărginita dragoste a Treimii „celei de o ființă și nedespărțită”, pentru întreaga Sa creație, căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică”(Ioan 3, 16). Noi, ca fii ai Lui, avem datoria sfântă de a răspunde dragostei divine cu același sentiment frumos, de fii iubitori și recunoscători pentru toate și încrezători în puterea Sa nemărginită. Așadar, Învierea Domnului trebuie să ne facă iubitori, încrezători și buni credincioși.
Ne aflăm cu toții la finele unei perioade pregătitoare duhovnicește, de șapte săptămâni cu post, perioadă în care, fiecare dintre noi, crezând neclintit în Învierea Mântuitorului, am trecut printr-un proces interior de înfrânare, răbdare și nevoință, convinși de faptul că acestea toate astăzi își vor desăvârși bucuria.
Deși, poate mulți primesc bucuria Învierii într-un mod mecanic, ea totuși necesită a fi înțeleasă și asumată ca o trăire adevărată, ca un examen interior de identificare a stării noastre sufletești, situate în lumina acestui „Praznic al praznicelor și Sărbătoare a sărbătorilor”. Învierea lui Hristos este un eveniment unic, ce dă sens tuturor dimensiunilor timpului: trecut, prezent și viitor și, astfel, înalță semnificația și valoarea vieții omului. Această viață nu poate fi percepută fără Înviere, deoarece cu toții așteptăm „învierea morților” (Crezul ortodox); Învierea este, de fapt, centrul credinței și al existenței creștine, așa cum mărturisește și apostolul neamurilor, Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră”(I Corinteni, 15, 14).
Dreptmăritori creștini,
Învierea Domnului este un moment așteptat de întreaga lume ortodoxă. Cu toții așteptăm acel moment crucial de o intensă trăire duhovnicească, în care preoții bisericii îndeamnă tradițional, pe fiecare din cei prezenți, să primească Lumina și, orice om, care se învrednicește de Lumina Învierii lui Hristos, primește îndemnul de la înger: „Nu vă temeți!”(Matei 28, 5).
Astăzi, lumina Învierii a devenit un ritual așteptat de toți dar, cu părere de rău, mulți dintre creștinii care primesc lumina merg pe la casele lor și încep prăznuirea lumească. În acest context, necesită reamintit faptul că primirea luminii este doar începutul părznurii duhovnicești a Bucuriei. Primirea luminii Învierii trebuie să fie pentru fiecare dintre noi, cei care o primim, o chemare la apostolat, un îndemn de a fi mărturisitori ai minunii Învierii, ornamentată cu mult curaj, mai ales, în această perioadă deosebită.
În ultimul an, viața noastră a fost marcată de această pandemie mondială, iar credința a fost supusă multor încercări. Mormântul Mântuitorului, reprezentat de Biserică, a fost adesea străjuit și încă mai este. Am fost de multe ori presați de către curente potrivnice tradiției noastre bimilenare, condiționați să renunțăm la practicile care fac parte din viața noastră, a creștinului botezat în numele Sfintei Treimi.
Realitatea este una însă: Hristos a Înviat! A înviat pentru noi toți, sfărâmând păcatul strămoșesc și cu scopul de a alunga frica din noi „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți!” (Matei 14. 22-34). Adevărul Învierii lui Hristos este legat de viața fiecăruia dintre noi. Viața fără Hristos e considerată ca o existență fără conținut și fără sens. Adevărata bucurie poate fi trăită cu adevărat numai în Hristos, care este „Calea, Adevărul și Viața”( Ioan 14, 6).
Îndemnul îngerului de a alunga frica din noi, rămâne actuală pentru întreaga suflare creștinească. De când trăim sub eticheta pandemiei, am fost presați să ne temem de a ne apropia unii de alții; să ne temem a merge unii la alții în vizită; să ne temem de a merge la biserică; să ne temem a ne spovedi, să ne temem ane împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, care vindecă orice boală și orice neputință; Să ne temem a exista normal, într-un final. Teama a devenit, cu părere de rău, parte din viața multora dintre noi, mai mult sau mai puțin. Nu trebuie să ne lăsăm dominați de frică, ea îngrădește libertatea omului de a se manifesta.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Minunea Învierii a fost posibilă de mărturisit (paradoxal) datorită faptului că străjerii păzeau mormântul: „Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra” (Matei 27, 66). Și astăzi, se repetă, într-o formă contemporană, aceeași situație, suntem într-un fel păziți de a nu prăznui Învierea. De aceea, vă îndemn pe toți, ca părinte duhovnicesc, să facem împreună minunea reînvierii noastre duhovnicești, în virtutea luminii Învierii lui Hristos. Teama însă nu este complementară cu drumul spre Învierea în Hristos, ci trebuie să o alungăm din noi.
Totodată, nu trebuie să uităm că, în calea dobândirii desăvârșirii și a izbăvirii de relele acestei lumi trecătoare, avem tot ajutorul în Crucea lui Hristos. Dacă urmăm învățăturii Mântuitorului, duhul nostru înviază spre adevărata viață, în Hristos și Înviere. De această înviere s-au bucurat și sfinții pe care astăzi îi cinstim în Biserică și nădăjduim să ne bucurăm și noi. Să devenim apostoli mărturisitori ai credinței noastre în Învierea lui Hristos. Să alungăm teama de la noi și să îl urmăm pe „Domnul Slavei” cel Înviat din morți.
În această noapte, se împlineşte aspiraţia omului, dorinţa de a învia în Hristos și a trăi veşnic. Dar, a trăi veşnic, presupune a trăi cu Persoana veşnică, adică cu Dumnezeu şi a fi în comuniune cu toţi oamenii plăcuți Lui.
Iubit popor al lui Dumnezeu,
În Lumina marelui Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, doresc să închei aceste gânduri duhovnicești, adresându-vă arhiereşti binecuvântări pentru a sărbători Învierea Domnului şi a învia spre Împărăţia lui Dumnezeu. Să trăiți aceste sărbători pascale cu bucurie sfântă, care să lase în umbră toate frământările, grijile și fricile care ne-au marcat viața în ultima perioadă.
Hristos a Înviat! Bucurați-vă!
Cu binecuvântare şi dragoste părintească, al vostru părinte duhovnicesc şi fierbinte rugător la Hristos Domnul,
†PETRU
Arhiepiscopul Chişinăului,
Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor
Dată în reşedinţa Noastră Mitropolitană din Chişinău, cu prilejul Praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, în anul mântuirii 2021.
