- Slujbele care au mai rămas din Săptămâna Patimilor, precum şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite conform recomandărilor Hotărârii Nr. 54 din 29 aprilie 2021 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, în condiţiile stării de urgenţă, adică: Admiterea în interiorul lăcaşurilor de cult a unui număr limitat de persoane astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 m2 pentru fiecare persoană şi o distanţă fizică de siguranță de minimum 2 metri între persoanele participante la activităţile religioase (cu excepția slujitorilor de cult). Organizarea fluxului de persoane în scopul evitării formării aglomerărilor. Slujitorii de cult vor asigura respectarea strictă de către toate persoanele ce intră în lăcașul de cult a prezentei prevederi.
- Dacă vor fi condiții climatice favorabile, Sfintele Slujbe pot fi oficiate în afara Locașurilor de Cult, cu respectarea distanței fizice de 1,5 m între participanți.
- Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă.
- Prinoasele de Paște pot fi binecuvântate și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă de către preot, la domiciliu (la solicitare), în biserică sau într-un loc amenajat în afara bisericii, iar credincioșii să vină pe rând, evitând aglomerarea, de asemenea, credincioșii aflați în imposibilitatea de a ieși din case, pot urmări slujbele la televizor sau pe online, iar în momentul în care se va citi rugăciunea de binecuvântare a prinoaselor să stropească cu agheasmă singuri prinoasele pe care le au pregătite.
- Accesul în locurile speciale pregătite pentru sfințire și/sau împărțirea prinoaselor sfințite, din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleași reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanță socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat și încercarea de a nu crea aglomerații).
- După Slujba Sfintei Învieri, preoții pot rămâne în biserici mai mult timp( după caz ), pentru a binecuvânta prinoasele, credincioșilor care pot veni la biserică, păstrând recomandările sanitare.
În ceea ce privește pomenirea tradițională a morților, sau Paștile Blajinilor, această rânduială se va oficia în dependență și în colaborare cu hotărârile Autrităților Publice Locale din fiecare localitate(Primărie, Poliție…).
- Îndemnăm pe toți clericii să comunice și colaboreze cu Autoritățile Publice Locale, pentru găsirea soluțiilor celor mai bune pentru desfășurarea în siguranță a serviciilor divine cât și pentru protejarea sănătății trupești dar și sufletești a tuturor credincioșilor încredințați.
- Dacă, în strictă colaborare cu Autoritățile Publice Locale(primar, polițist de sector) în anumite localități se vor găsi alte soluții, care să vină în folosul oamenilor, fără să contravină preve derilor autorităților statului și să nu denatureze autoritatea ecleziastică, ele pot fi aplicate, în numele binelui comun.
- Participanții la slujbe, unde va fi permis accesul, sunt rugați să evite aglomerările tradiționale din jurul mormintelor și să respecte distanța fizică de siguranță.
- De asemenea venim cu rugămintea și recomandarea ca să fie evitate organizarea de mese (consumul de alimente și băuturi) lângă morminte, acestea rămânând a fi organizate acasă, în cercuri restrânse.
- Acolo unde pomenirea se va face în interiorul sau în proximitatea Locașurilor de Cult, recomandăm asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (dezinfectanți, apă, săpun, e.t.c.), iar căile de acces în locașurile de cult, precum și obiectele cu care intră credincioșii în contact, vor fi dezinfectate și în continuare cu regularitate;
Totodată, readucem la cunoștință că, pomenirea celor adormiți poate fi făcută, nu doar de Paștile Blajinilor. Ei pot fi pomeniți, și trebuie, și în alte zile care nu interzic pomenirea morților. Pomenirea lor este o datorie a fiecărui creștin, în nădejdea învierii lor și a noastră, întru Împărăția lui Dumnezeu.
P.S. Acestea sunt informații care se referă strict la situația actuală. În cazul în care condițiile se vor schimba și vor fi posibile sau se vor impune alte măsuri vom reveni cu detalii!!!
Tuturor le dorim sărbători binecuvântate cu multe bucurii!!!
Secretariatul Mitropoliei Basarabiei.