Despre rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.
“Doamne și Stăpânul vieții mele” (Isus Sirah cap.23) – arată faptul că prin Întrupare, Hristos devine Stăpânul vieții noastre, a fiecăruia, precum spune și Sfântul Apostol Pavel: “nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2,20);
“Duhul trândăviei” – după Sfântul Simeon Noul Teolog, trândăvia reprezintă moartea sufletului, iar Sfântul Ioan Casian o consideră moartea tuturor virtuțiilor;
“al grijii de multe” – este o caracteristică a omului lacom, nebun de lăcomie, orbit (Luca21,34), “Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, că ziua de mâine se va inghiji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei” (Matei 6,34; Luca 10,41-42);
“al iubirii de stăpânire” – este o caracteristică a celor ce stăpânesc su doresc să stăpânească lumea aceasta trecătoare (Ioan 12,31) care duc la pieirea oamenilor (II Corinteni 11,3);
“al grăirii în deșert” – reprezintă profanarea Chipului lui Dumnezeu din om. Dumnezeu Însuși este Cuvântul (Ioan 1,1);
“nu mi-l da mie” – toate acestea ne rugăm ca Dumnezeu să le ia de la noi;
“Duhul curăției” – se referă la curăția sufletului care este începutul tuturor virtuților, fericiți cei curați cu inima că aceia Îl vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8);
“al gândului smerit” – urmăm smerenia lui Hristos și a sfinților ca să putem dobândi slava lui Dumnezeu, așa putem dobândi cunoașterea de sine;
“al răbdării” – o vedem la Mântuitorul în special în Săptămâna Patimilor, Isus Sirah spune: “Până la o vreme va suferi cel îndelung-răbdător, după aceea îi va răsări veselie” (1,22);
“al dragostei” – dacă credința este legată de nădejde, cea din urmă este urmată de dragoste. “Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care Mă iubește, iar cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14,21);
“dăruiește-l mie robului Tău” – toate acestea să le cerem de la Dumnezeu pentru a dobândi Împărăția cea gătită nouă încă de la întemeierea lumii;
“Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor!” – această ultimă parte ne aduce aminte de pilda vameșului și a fariseului care ne învață să nu judecăm pe aproapele nostru, ci să o lăsăm în seama lui Dumnezeu.
“Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului” (Luca 18,13);
“Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul” (Luca 5,12);
“Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mântuiește-mă” (cf. Psalmi 118, 73);
“Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă” (cf. Psalmi 40, 4).
Rugăciunea este însoțită de metanii și închinăciuni ca semne de pocăință.
Articol redactat de Părintele Arhidiacon Constantin Olariu.
