Ultimele știri

Acord de Colaborare între Mitropolia Basarabiei și Ministerul Apărării al Republicii Moldova

În data de 4 septembrie 2023, în a doua parte a zilei, a fost semnat Acordul de Colaborare între Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor și Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

ÎPS Părinte Mitropolit PETRU, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor și Excelența Sa, Domnul Ministru Anatolie NOSATÎI, Ministrul Apărării al Republicii Moldova, ca reprezentanți ai celor două instituții, au semnat un Acord de Colaborare având ca obiective educația moral – spirituală şi patriotică a efectivului Armatei Naționale și organizarea şi desfășurarea activităților de asistență religioasă care vor contribui la suplinirea cerințelor spirituale ale militarilor.

În cadrul întâlnirii de dinaintea semnării acordului au fost puse în discuție necesitatea acțiunilor comune ale celor două instituții prin respectarea sărbătorilor creştin-ortodoxe, a datinilor şi obiceiurilor naţionale, formarea conduitei participative la viaţa comunităţii, cultivarea toleranţei între militari, implicarea militarilor în viaţa liturgică şi filantropică a Bisericii și conştientizarea militarilor asupra drepturilor şi îndatoririlor pe care aceştia le au faţă de Biserică.

La această ceremonie, alături de Părintele Mitropolit PETRU, au luat parte Părintele Arhidiacon Maxim STURZA, Consilier Mitropolitan pentru Relațiile cu Instituțiile Statului și Părintele Constantin OLARIU, Consilier Comunicare, Media și Relații Publice a Mitropoliei Basarabiei.

Părintele Arhidiacon Maxim STURZA a fost desemnat ca persoană de contact din partea Mitropoliei Basarabiei pentru identificarea, implementarea și supravegherea acțiunilor comune pe care Mitropolia și Ministerul Apărării le vor desfășura în viitor.

După semnarea Acordului de Colaborare, ÎPS Părinte Mitropolit PETRU a oferit domnului Ministru Anatolie NOSATÎI Ordinul ‘Ștefan cel Mare și Sfânt’, gradul I, în semn de recunoștință și apreciere pentru susținerea Bisericii. De asemenea, Mitropolitul Basarabiei a mai oferit o felicitare domnului Ministru, dar și întregului colectiv al Armatei Naționale, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la înființare a Armatei Naționale a Republicii Moldova, în data de 3 septembrie 2023.

Biserica şi Armata sunt două instituții iubite și respectate și au ca obiectiv central păstrarea integrității și identității neamului atât de încercat în frământata sa istorie. Între Biserică şi Armată trebuie să existe o lungă şi permanentă comuniune, ca o simbioză între Cruce şi Spadă, între credință și curaj, între cele veşnice şi cele trecătoare.

Semnarea Acordului de Colaborare între Mitropolia Basarabiei și Ministerul Apărării al Republicii Moldova reprezintă un moment istoric care deschide calea și întărește speranța în vederea semnării unor noi acorduri cu diferite insituții ale statului, acesta fiind primul semnat în cei 31 de ani de când Mitropolia Basarabiei a fost reactivată.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img