Ultimele știri

Zi de aleasă sărbătoare la Mănăstirea ”Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” din Cornești, Raionul Ungheni, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci

”Praznicul de astăzi este cea mai mare sărbătoare închinată lemnului Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Din dorința de a-L umili cât mai mult cu putință pe Hristos, evreii au decis să-L omoare prin cea mai rușinoasă metodă, adică prin răstignirea pe lemn. Știut lucru că pentru evreii din vechime, aceasta era cea mai crudă și rușinoasă formă de a pune în practică pedeapsa cu moartea, fiind specifică doar tâlharilor și răufăcătorilor. Astfel, Iisus Hristos, Răscumpărătorul păcatelor, care vine în lume să restaureze Creația Sa căzută, oferă o nouă semnificație Sfintei Cruci, ce devine altar de Jertfă, armă de biruință și semn al mântuirii noastre, prin care omul se unește cu Dumnezeu și biruiește moartea.”

În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, a amintit despre originea acestei sărbători, care începe odată cu evenimentul aflării Sfintei Cruci de către Împărăteasa Elena a Imperiului Bizantin, în anul 326.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mitrofor Damaschin Cimbir, starețul mănăstirii, a mulțumit Părintelui Mitropolit pentru vizita pastorală și pentru binecuvântările arhipăstorești, atât personal, cât și în numele credincioșilor prezenți. ”Este a 3-a vizită arhierească din acest an la Sfânta noastră mănăstire, de aceea mulțumim cu destindere Înaltpreasfinției Voastre pentru dragostea, rugăciunea și grija pe care o purtați față de smerita noastră mănăstire și comunitate de credincioși. Rugăm pe Bunul Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Prooroc Ilie, să vă dăruiască mulți, sănătoși și binecuvântați ani, spre păstorirea rodnică a sfintei Mitropolii a Basarabiei.”

Menționăm că, anul acesta, obștea a început lucrările de construcție a unei noi biserici în curtea mănăstirii, de aceea, în semn de apreciere și recunoștință pentru truda neostenită în folosul Bisericii, IPS Petru a oferit câteva distincții și gramate mitropolitane, ctitorilor și muncitorilor implicați în zidirea lăcașului de cult.

Articol redactat de Părintele Diacon Ilie Cucu.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img