Ultimele știri

Unitatea de credinţă şi neam omagiată în protopopiatul Călăraşi

Cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului Părinte Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, în zilele de 29-30 octombrie, în cadrul Protopopiatului Călărași (protopop Valeriu Enachi), al Arhiepiscopiei Chișinăului, s-a desfășurat Conferința „Biserica Ortodoxă factor de unitate al poporului român de pe ambele maluri ale Prutului” dedicată Anului Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918.

La Conferinţă au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul al Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, o delegaţie de preoţi din cadrul protopopiatului Iaşi I (protoiereu Toma Gradinaciuc) cu care protopopiatul Călăraşi este înfrăţit. Invitat special pentru Conferinţa de la Călăraşi a fost PCuv. Arhimandrit Nicodim Petre, consilier al Sectorului Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Întâlnirea preoților, din cele două protopopiate înfrăţite, a început, luni, 29 octombrie, la Catedrala „Sfânta Treime” din oraşul Călărași (preot paroh – Protoiereu Mitrofor Ioan Mutu). În prima jumătate a zilei preoţii din Protopopiatul Călăraşi şi cei de peste Prut au fost primiţi în audienţă de către dl Sergiu Artene, președintele raionului Călărași. Întâlnirea a decurs într-o atmosferă frăţească de totală înţelegere. Domnul Artene a salutat prezența oaspeților din Arhiepiscopia Iaşilor şi a apreciat actul de înfrățire între parohiile de pe cele două maluri ale Prutului și proiectul de colaborare dintre cele două protopopiate. Domnul preşedinte, între altele, a menționat: „Biserica are menirea să ne unească. Dacă cele religioase ne dezbină, însemnă că ceva nu este în ordine. Evanghelia, care este lumină, nu poate să separe un neam. Separarea, dezbinarea, este mesajul celor care nu au înţeles Evanghelia. Ne dorim ca această colaborare, între preoţi, să contribuie la consolidarea conștiinței naționale și la prosperarea poporului român de pe cele două maluri ale Prutului”. Părintele Arhim. Nicodim Petre i-a dăruit domnului Artene o icoană și i-a mulțumit pentru ospitalitatea și căldura sufletească în care sa desfășurat întâlnirea. La întâlnire a fost prezentă şi doamna Zinaida Tulbu, vicepreședinte raionului Călăraşi.

Preoţii celor două protopopiate, însoţiţi de către dl președinte Artene și doamna vicepreședinte Zinaida Tulbu, s-au deplasat la Cimitirul de onoare a ostașilor român din Călăraşi, unde au oficiat un parastas pentru eroii care au căzut în lupte pentru dezrobirea Basarabiei de sub jugul regimului sovietic. Apoi părinții de la Iași au vizitat, împreună cu părinții din protopopiatul Călăraşi, parohiile înfrățite, unde au luat cunoștință de starea de lucruri din parohia dată. În după ameaza zilei de 29 octombrie, la biserica „Sfântul Ierah Nicolae” din or. Călărași (preot paroh Andrei Cojocaru), preoții din cele două protopopiate au oficiat un parastas pentru sufletul preotului Alexandru Baltagă, semnatar al Marii Unirii din 1918 şi arestat, deportat şi omorât de sovietici pentru faptul că şi-a dorit ţara unită. După oficierea parastasului, în incinta bisericii „Sfânta Treime” din or. Călărași, s-a desfășurat conferința propriu zisă. După rugăciunea de binecuvîntare Ansamblul de fete din satul Sadova, condus de doamna Luminița Ghirghilingiu-Malai, au interpretat imnul „Deșteaptă-te române” și au prezentat un program artistic, care a cuprins cântece patriotice.

În cadrul Conferinţei, rapoarte au prezentat: PC Protoiereul Valeriu Enachii a vorbit despre „Situația Bisericii din Basarabia la început de secol XX”; dl Mihai Erezanu, profesor de istorie a prezentat tema: „Ion Inculeț promotorul Marii Uniri 1918”. Părintele Arhimandrit Nicodim Petre – „Regele Ferdinand și Regina Maria părinții României Mari”; PC preot profesor Cristian Barnea – „Mitropolitul Pimen Georgescu părinte duhovnicesc al Basarabiei”; PC preot Dumitru Rusu – „Episcopul Dionisie Erhan, noul Sfânt al Basarabiei” şi PC preot Andrei Cojocaru – „Personalitatea Preotului Alexandru Baltagă”.

Cea de a doua zi a întâlnirii a început cu Sfânta și Dumnezeeasca Liturghie, oficiată la biserica „Sfânta Treime” din oraşul Călărași. În aceiaşi zi, părinții au avut o întâlnire, la sediul Mitropoliei Basarabiei, cu Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru. Înaltpreasfinţia Sa a încurajat procesul de înfrăţire între parohii, menţionând „că vizitele între parohiile înfrăţite să aibă loc mai des, deoarece prezența fraților preoți români dincoace de Prut este o misiune importantă în comuniunea euharistică dintre frați”. Cu binecuvîntarea ÎPS Mitropolit şi Exarh Petru, părinții din cele două protopopiate, au efectuat o vizită la Cimitirul Central, unde au oficiat un parastas în memoria înaintașilor noștrii, care au luptat pentru drepturile românilor în acest spaţiu. Apoi preoţii au efectuat un pelerinaj la mănăstirea Suruceni, unde au adus mulțumire Sfântului Ierah Dionisie pentru dăruirea de sine și a celor care au înfăptuit Marea Unire din 1918. La finalul vizitei, părinții din cele două protopopiate, s-au închinat în ctitoria Domnitorului Alexandru cel Bun, mănăstirea Căpriana.

În încheierea vizitei, PC Părinte Protopop, Valeriu Enachii, a adus mulțumire părinților de la Iași „cu speranța ca acest drum al împreună-slujirii a Bisericii lui Hristos și a neamului deopotrivă, să rodească unitate de credință, curaj în mărturisirea a adevărului și slujirea aproapelui”.     

Biroul de presă al Protopopiatului Călărași

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img