Ultimele știri

Sfântul Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, sărbătorit în Parohia Crasnoarmeiscoe, Protopopiatul Hâncești

Marți, 8 noiembrie 2022, când bisericile ortodoxe din Basarabia îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, Înaltpreasfințitul Părinte Petru s-a aflat în mijlocul credincioșilor din comuna Crasnoarmeiscoe, raionul Hâncești.

Ierarhul a fost întâmpinat cu flori, pâine și sare, potrivit tradiției locale, binecuvântând numeroșii enoriași ai acestei dreptslavitoare parohii, pe care Părintele paroh Iurie Ioniță a reușit să îi adune de-a lungul anilor în jurul lui, formând o comunitate unită.

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost precedată de slujba de sfințire a Sfintei Mese, pe care Părintele Mitropolit a săvârșit-o împreună cu soborul de preoți și diaconi prezenți la această importantă sărbătoare.

La momentul rânduit, Părintele arhidiacon și secretar eparhial Constantin Olariu, a ținut un cuvânt de învățătură prin care a abordat subiectul celei mai înalte trepte a desăvârșirii creștine și a sfințeniei, care este moartea mucenicească pentru apărarea credinței, oferind ca model de trăire duhovnicească pe Sfântul Mucenic Dimitrie.

„Numeroși credincioși, în lucrarea lor de desăvârșire, acceptau cu bucurie orice prigoană îndreptată împotriva Bisericii lui Hristos și a mărturisirii adevărului de credință, mergând până la jertfa vieții, având convingerea că chinurile și durerile suportate de ei vor fi primite ca un prinos curat de cinstire al lui Dumnezeu.

Creștinii, până în zilele noastre, au cinstit după cuviință amintirea jertfei sfinților, ridicându-le lăcașuri de închinare, purtându-le numele sau venerându-le moaștele, care mai fac minuni până în prezent. Unul dintre cei mai apreciați sfinți bineplăcuți lui Dumnezeu, este și Sfântul Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, ocrotitorul acestei frumoase parohii.

Așadar, se cuvine să-i cunoaștem viața și mai cu seamă să avem aceeași râvnă de trăire a credinței, urmându-i întru totul în fapte, mărturisire și curaj duhovnicesc” a menționat Părintele Constantin.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele paroh Iurie a mulțumit Înaltpreasfințitului pentru vizita pastorală și bucuria sfântă pe care a adus-o prin prezența Sa în sufletele credincioșilor, la acest praznic de mare însemnătate pentru comunitatea din Crasnoarmeiscoe.

La rândul Său, Părintele Mitropolit și Exarh al Plaiurilor a îndemnat pe cei prezenți ca „viața Sfântului Dimitrie să fie o pildă pentru toți, un model de curaj și de dăruire pentru Hristos. Să avem curajul și tăria morală de a-L mărturisi pe Mântuitorul Hristos, dând dovadă astfel de vrednicia de a fi numiți fii ai Bisericii și următori ai Domnului Hristos.”

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img