În data de 11 septembrie curent, în Duminica a XII-a după Rusalii; Tăierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul; Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie în parohia Sfinții Trei Ierarhi din orașul Chișinăul (preot paroh protoiereu Anatol Goncear).
La sfârșitul serviciului divin ÎPS Petru a ținut o predică în care a menționat: Evanghelia de astăzi ne prezintă întâlnirea dintre un tânăr bogat şi Mântuitorul Iisus Hristos, arătând mai multe învăţături duhovniceşti pentru viaţa noastră creştină. Tânărul bogat vroia să moștenească viața cea veșnică, dar nu dorea să se lase de avuțiile materiale. Mântuitorul Iisus Hristos îi spune tânărului bogat că va fi desăvârşit numai atunci când va fi şi milostiv sau darnic. Lucru de neînțeles de tânărul mult robit de avere și mai puțin darnic, mai puțin milostiv. De aici desprindem și noi că trebuie să facem mai multe fapte bune ca să fim desăvârşiți, prin ajutorarea săracilor și milostenia faţă de ei.
În final, Vlădica Petru a adăugat: Întrucât dorim să facem o legătură între Evanghelia de azi și viața noastră obisnuită, să încercăm să ținem cont de sfatul dat de Iisus tânărului bogat: „De vrei să intri în viața veșnică, păzesșe poruncile!“. Să ne străduim și noi cu credință să îndeplinim acest sfat. Să ne cercetăm pe noi înşine, căci acum cunoaștem ce s-a întâmplat cu tânărul cel bogat. Acest fapt ne dă mare încredere nouă, care avem fiecare lipsurile noastre într-un fel sau altul, şi atunci trebuie să ne gândim la cuvintele spuse de Domnul nostru Iisus Hristos: Ceea ce-i cu neputinţă la oameni, adică ceea ce nu poate face omul singur, face Dumnezeu pentru el; ceea ce nu-i cu putinţă la oameni, e cu putinţă la Dumnezeu pentru că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Părintele paroh prot. Anatol Goncear, împreună cu consiliul parohial, a mulțumit ÎPS Petru pentru vizita întreprinsă, învitându-l și cu alte ocazii în parohia respectivă. Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei