Ultimele știri

PS Antonie: „Să ne cercetăm fiecare pentru a vedea în ce măsură suntem lumină pentru semenii noştri”

Marţi, 25 iulie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, la Adunarea preoţilor din Protopopiatul Edineţ şi Donduşeni. Întâlnirea a avut loc în incinta bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Gara Rediul Mare, comuna Grinăuţi, raionul Ocniţa. Întâlnirea preoţilor a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către PS Antonie însoţit de un sobor de clerici, după care a fost oficiată slujba parastasului pentru odihna sufletului adormitului în Domnul, preotul Constantin Sandu, fostul paroh a comunităţii din Gara Rediul Mare, trecut la cele veşnice în ziua de 29 martie 2015.

Adunarea preoţilor a fost deschisă de părintele protopop Sergiu Mariţoi, care a anunţat ordinea de zi şi a salutat prezenţa la întâlnire a episcopului vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a Mitropoliei Basarabiei. Sfinţia Sa a menţinând importanţa începerii întâlnirilor preoţeşti cu oficierea Sfintei Liturghii şi a evidenţiat folosul prezenţei unui arhiereu la întâlnire.

Printre subiectele discutate au fost:

  1. Organizarea taberelor de vară. Rolul lor în educaţia tinerii generaţii,
  2. Relaţia parohiei cu organele statului (Fisc, Casa teritorială de asigurări ş.a.),
  3. Înfrăţirea parohiilor de pe cele două maluri ale Prutului şi beneficiul unor astfel de înfrăţiri,
  4. Preotul şi exigenţele societăţii faţă de misiunea sa,
  5. Diverse.

O meditaţie la tema „Sfânta Liturghie – întâlnire cu Hristos” a fost susţinută de părintele Mihail Popa, din judeţul Botoşani.

PS Antonie a vorbit despre rolul preotului în societatea de astăzi şi a îndemnat la unitate şi solidaritate între slujitori. Între altele, PS Antonie a spus: „Creştinii doresc ca preotul să rămână preot, omul luat dintre ei, pentru a fi altfel decât ei. Să rămână omul rugăciunii, care îi ajută să-şi sfinţească viaţa lor. Ei vor să-l vadă îmbrăcat nu ca şi ei, cu un comportament diferit de al lor, credincios, evlavios, cu frică de Dumnezeu şi cu copii credincioşi şi educaţi. Nu doresc să vadă un preot lacom, desfrânat, arogant, interesat doar de cele materiale ş. a. Când preotul prin viaţa lui nu se deosebeşte de viaţa oamenilor de rând, ba câteodată mai devine şi motiv de sminteală pentru păstoriţi, atunci preotul nu mai poate pretinde să fie respectat”. „Preotul este cel care aduce lumină în casele şi sufletele creştinilor. Avem o mare răspundere, pentru care vom da seama. Să fin critici cu noi înşine pentru Cel pe care am fost chemaţi să-L slujim şi să ne cercetăm fiecare pentru a vedea în ce măsură suntem lumină pentru semenii noştri”, a îndemnat PS Antonie.

Fiind întrebat despre parohiile care aderă la Mitropolia Basarabiei, PS Antonie, într altele, a spus: „Faptul că unii preoţi şi comunităţi doresc să vină la Mitropolia Basarabiei este un proces firesc. Toate parohiile trebuie să se regăsească în Mitropolia Basarabiei. S-ar face o mare dreptate. Mă bucur că preoţii din Patriarhie Rusă, care vin pe la sediul mitropolitan pentru a se interesa cum pot trece la Mitropolia Basarabiei, înţeleg care Mitropolie este canonică şi care este necanonică. Minciuna, răspândită după 1992 încoace, despre necanonicitatea Mitropoliei Basarabiei se pare că începe să obosească şi nu mai are forţa care a avut-o la început. În mod special cei care au mai citit istorie nu au nicio îndoială care Mitropolie este legală în acest spaţiu şi este a neamului şi care este de import, adusă abuziv aici, în urma ocupaţiilor politice. Dar sunt încă destule victime ale dezinformării, care înţeleg lucrurile inversat şi cred că Mitropolia Basarabiei nu ar fi canonică”. „Noi să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ales să facem parte din Biserica Neamului şi ne-a ferit de starea ruşinoasă a celui care este pus în situaţia să-şi urască propriul neam şi să slujească interesele altui popor”, a mai spus PS Antonie.

Întrunirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de deschidere şi bună înţelegere.

La întâlnire a fost prezent şi consilierul economic al Mitropoliei Basarabiei, preot Adrian Agapi şi consilierul juridic, dl Dumitru Dârul.

PS Antonie a vizitat şi şantierul noii biserici, unde părintele Veniamin i-a vorbit ierarhului Mitropoliei Basarabiei despre mersul lucrărilor de construcţie.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img