Ultimele știri

PS Antonie: „Să-L căutăm pe Dumnezeu şi sufletul nostru nu va şti ce este tristeţea”

Duminică, 9 decembrie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din oraşul Donduşeni (preot paroh Roman Botezatu).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie a vorbit despre paguba adusă sufletului de cele materiale şi trecătoare. PS Antonie, între altele, a spus: „Vedem din Evanghelia de astăzi că atunci când dregătorul a auzit îndemnul Mântuitorului de a vinde averea şi a-I urma, el s-a întristat. Motivul întristării ni-l arată tot Evanghelia – bogăţia sa. Ataşarea de cele materiale aduce tristeţe în sufletul omului. Bucuriile vin doar de la Dumnezeu, care este izvorul luminii, păcii şi liniştii sufleteşti. Să-L căutăm pe Dumnezeu şi sufletul nostru nu va şti ce este tristeţea”. „Suntem în perioada Postului Naşterii Domnului. Să ne apropiem pregătiţi de acest mate Praznic luminos. Să aducem darul nostru Pruncului Iisus, să aducem credinţa noastră şi faptele bune”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie i-a mulţumit părintelui Roman pentru activitatea misionar-pastorală desfăşurată în parohia pe care o păstoreşte şi pentru implicarea în activitatea Episcopiei de Bălţi, unde părintele este responsabil de Sectorul cultural, misiune şi tineret.

Părintele Roman i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img