Ultimele știri

PS Antonie: „Prezenţa fraţilor de peste Prut în Basarabia ne va ajuta să descoperim că şi noi suntem români”

Miercuri, 26 iulie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din orăşelul Durleşti, municipiul Chişinău (stareţ – PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău).

Oficierea Sfintei Liturghii a fost prilejuită de dorinţa unui grup de pelerini din Bârlad, condus de părintele Petru Giuşcă, să asiste la o slujbă arhierească în Basarabia. Părintele Giuşcă a fost coleg cu PS Antonie la Facultatea de Teologie din Iaţi. Din soborul de slujitori a făcut parte şi PC părinte Gheorghe Ioniţă, protopop de Chişinău, de asemenea coleg de Facultate cu părintele Giuşcă şi PS Antonie.

După Sfânta Liturghie a fost înălţat un Te-Deum pentru sănătatea PCuv. părinte Arhimandrit Andrei, şi membrilor grupului de pelerini din Bârlad.

PS Antonie a vorbit fraţilor de peste Prut despre politica statului sovietic de a menţine separat un popor, care a fost aşezat de istorie pe cele două maluri ale Prutului, de situaţia eclesiastică din R. Moldova, unde o structură bisericească, necanonică în acest spaţiu, este extrem de volubilă, încercând să promoveze minciuna drept adevăr, despre relaţiile Mitropoliei Basarabiei cu structurile statului, despre preferinţa oficialilor din R. Moldova faţă de Mitropolia subordonată Patriarhiei Moscovei, despre necesitatea comunicării a românilor de pe ambele maluri ale Prutului ş. a. PS Antonie, între altele, a spus: „Este bine că acum există comunicare între cele două maluri ale Prutului. Au fost timpuri grele. Străinii şi cei vânduţi au făcut tot ce au putut, mai ales după 1944 încoace, pentru a ne ţine cât mai departe unii de alţii. Şi astăzi avem destui, care sunt angajaţi de forţe ostile acestui neam ca să ne ţină dezbinaţi. Noi avem datoria faţă de înaintaţii noştri să lucrăm pentru unitate, pentru că aşa vrea Dumnezeu. Dumnezeu nu este Dumnezeul dezbinării, ci al unităţii. De aceea acei care se ostenesc să ne ţină dezbinaţi, nu lucrează cu Dumnezeu.

Avem un acord între Mitropolia Basarabiei şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, care va facilita comunicarea între parohiile de pe cele două maluri ale Prutului. Avem nevoie de comunicare. Faptul că veniţi în R. Moldova este un lucru binecuvântat, care va da roade în timp. Prezenţa fraţilor de peste Prut în Basarabia ne va ajuta să descoperim că şi noi suntem români. Ne va ajuta să descoperim adevărul. Iar adevărul însemnă lumină. Şi toţi cei care credem în Dumnezeu suntem fii al Luminii”. „Să ne ajute Bunul Dumnezeu luminându-ne mintea şi în felul acesta să ne scoată din întunericul neştiinţei şi al rătăcirii”, a mai spus PS Antonie.

Părintele Petru Giuşcă a mulţumit părintelui Gheorghe Ioniţă, pentru că i-a însoţit trei zile în pelerinajul pe la locurile încărcate de istorie din R. Moldova, părintelui stareţ pentru Sfânta Liturghie, care a încununat pelerinajul în R. Moldova şi a mulţumit pentru faptul că a putut să slujească cu doi colegi de ai săi de la Facultate de Teologie, părintele Ioniţă şi PS Antonie.

Preacuviosul Arhimandrit Andrei Caramalău, stareţul mănăstirii, a mulţumit ierarhului Mitropoliei Basarabiei pentru slujba şi binecuvântare arhierească şi a invita pelerinii de peste Prut să mai vină la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din Durleşti şi cu late ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img