Ultimele știri

PS Antonie: „Pentru cea dea treia Unire suntem chemaţi să lucrăm şi noi”

Sâmbătă, 1 decembrie 2018, ziua când întreaga suflare românească a sărbătorit Centenarul  Marii Unirii de la Alba Iulia, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi (preot paroh Petru Botezatu), un Te-Deum şi o parastas pentru făuritorii Marii Uniri.

PS Antonie a adresat, celor prezenţi, un cuvânt de felicitare cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la marele eveniment din istoria românilor.

PS Antonie, între altele, a menţionat: „Am dorit mult ca astăzi să fiu, aici, la Bălţi, cu frăţiile voastre, pentru a sărbători Marea Unire a românilor într-un singur stat unitar, pentru că startul Marii Uniri s-a dat la Bălţi. Înainte de a vota Sfatul Ţării la Chişinău, în data de 27 martie, Unirea Basarabiei cu Ţara Mama – România, Zemstva din Bălţi a votat Unirea în data de 3 martie 1918. Apoi pe 13 martie a votat Unirea Zemstva de la Soroca şi pe 25 martie – Zemstva de la Orhei. Deci Unirea s-a început la Bălţi şi era de datoria noastră să serbăm concomitent cu Alba Iulia Marea Unirea şi la Bălţi. Pentru noi, astăzi, Alba Iulia este la Bălţi. Românii s-au unit în istorie de două ori, în 1600, de către Mihai Viteazul, a doua oară a fost în 1918, urmează a treia Unire şi ultima. Pentru cea dea treia Unire suntem chemaţi să lucrăm şi noi, pentru a continua lucrarea înaintaşilor noştri, anulată în mod barbar de vecini hulpavi. Dacă vorbim corect limba română, ne cunoaştem istoria şi ajutăm şi pe alţii să o cunoască, păstrăm tradiţiile neamului nostru, suntem parte din marea lucrare de reunire a românilor”. „Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim părtaşi la acest mare şi frumos eveniment. La mulţi ani români! La mulţi ani România!”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie a dat un interviu televiziunii locale din Bălţi în care a vorbit despre Marea Sărbătoare a Românilor – Centenarul.

Apoi clericii şi cei prezenţi au mers la statuia Sfântului Voievod Ştefan cel Mare din centrul Bălţului, unde au depus flori, au înălţat rugăciuni către sfânt şi s-au prins într-o horă – expresie a dorinţei de reunire şi simbol unităţii de neam.

În faţa statuii Sfântului Voievod copii de la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din Donduşeni a prezentat un recital de cântece patriotice. Acelaşi florilegiu de cântece copii l-au prezentat şi în biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

 

Scrisoarea aprobată de Zemstva de la Bălți la 3 martie 1918

 

Noi, mai jos iscăliţii ai Zemstvei ţinutului Bălţi, cu cinste vă rugăm să aveţi bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărâte pentru adunarea de astăzi a zemstvei, să puneţi la glăsuire dorinţa noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mama România.

Ştiind prea bine că acum o sută şi şase ani am fost furaţi cu de-a sila de la sânul dulce al mamei noastre scumpe cu care am făcut un trup şi un suflet;

Ştiind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne va izbăvi Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocorit şi întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolşevice, iar România ne-a dat ajutor frăţesc în zile de grea primejdie, curăţindu-ne ţara de duşmani, dându-ne scutul, liniştea şi rânduiala pierdută;

Ştiind prea bine că singuri sîntem şi prea puţini şi prea neputincioşi, pentru a ne putea ocârmui şi apăra singuri, fără a cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăşi robi;

HOTĂRÂM în numele ţinutului nostru Bălţi să ne unim din nou cu scumpa noastră ţară-mamă: România, voind să împărţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile noastre viitoare ca şi în vremurile Moldovei lui Ştefan cel Mare.

Această hotărâre nestrămutată şi sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere Sfatului Ţării din Chişinău, pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă în numele întregii ţări: sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi veşnica noastră Unire cu ţara noastră mamă România, în care ne punem nădejdea, căci ca bună mamă ne va garanta frăţie deplină şi drepturile căpătate de norod prin revoluţia din 1917.

Bălţi, în 3 Faur 1918.Urmează semnăturile…”

 

Preşedintele adunării Zemstvei, Costache Leancă, punând la vot, dorinţa celor douăzeci de reprezentanţi a fost aprobată în unanimitate.

Şi adunarea s-a transformat într-o sărbătoare improvizată. Deputaţii au strigat urale, „Trăiască Unirea şi România Mare”. Au cântat „Pe-al nostru steag e scris Unire”.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img