Ultimele știri

PS Antonie: „Nu avem voie să ne uităm eroii”

În după amiaza zilei de duminică, 24 iunie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a făcut o vizită domnului Iurie Marian, invalid de gradul I, participant la războiul din Afganistan şi cel de pe Nistru.

Episcopul de Bălţi i-a adus domnului Marian un ajutor bănesc în mărime de două mii de lei, care constituie donaţia a unui creştin care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Ierarhul Mitropoliei Basarabiei a menţionat că una dintre datorii este să arătăm cinste eroilor noştri. PS Antonie, între altele, a spus: „Nu avem voie să ne uităm eroii, nu avem voie să uităm jertfa lor. Cei care în anumite momente ale istoriei au avut curajul să-şi asume nobila misiune de aşi apăra semenii, merită recunoştinţă din partea noastră. Unii şi-au dat viaţa, iar alţii au rămas invalizi pentru toată viaţa. Ei sunt eroii noştri şi noi trebuie să-i cinstim după cuviinţă”.

Eroul Marian îşi duce existenţa, în condiţii dezastruoase, fiind ţintuit într-un scaun cu rotile şi primind o pensie în jur de 1200 de lei. În ultimii ani dl Marian a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, Secţia Chirurgie, unde a suportat mai multe intervenţii chirurgicale.

Conflictului de pe Nistru a izbucnit la 2 martie 1992 şi a durat până pe data de 21 iulie 1992. Cele mai grele lupte pentru integritate R. Moldova s-au dat în localităţile Dubăsari, Corjova, Coşniţa, Pohrebea, Doroţcaia, Cocieri, Roghi şi Tighina. În urma acestui conflict aproape 300 de ostaşi au rămas invalizi. Alţii 286 de ostaşi au căzut cu moarte de erou pe câmpul de luptă.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img