PS Antonie: „Nădejdea trebuie să ne o punem doar în Dumnezeu”

Duminică, 1 aprilie 2018, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la Praznicul Floriilor şi la zilele Săptămânii Mari. Referindu-se la sărbătoarea Floriilor, PS Antonie, între altele, a spus: „Intrând în Ierusalim, Mântuitorul nostru Iisus Hristos era trist, cu toate că oamenii erau bucuroşi şi-i strigau Osana. Mântuitorul ştia că cei care îi strigau Osana, doar peste câteva zile îi vor striga „Răstigneşte-L”. Vedem aici firea schimbătoare a omului. Omul este slab şi poate cădea. De aceea, nădejdea trebuie să ne o punem doar în Dumnezeu. De la El avem tot ajutorul, de la El avem toată darea ce bună, de la El avem toată binecuvântare”.

„Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute ca în Săptămâna Mare să intensificăm ostenelile duhovniceşti, pentru a ne apropia de Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos cu haina sufletului luminată”, a mai spus PS Antonie.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.