Ultimele știri

PS Antonie: „Iubirea semenilor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, iar ignorarea lor – blestemul”

   Duminică, 3 martie 2019, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Horeşti, rn. Făleşti (preot paroh Mihail Nedelcu), informează site-ul official al Episcopiei de Bălți:  www.episcopia.md.

  Referindu-se la textul Evangheliei din Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi), PS Antonie, între altele, a menţionat: „Vedem din Evanghelia de astăzi cât de importantă este virtutea iubirii, este criteriul după care ne va judeca Dumnezeu. Iubirea semenilor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu, iar ignorarea lor – blestemul. Iubirea semenilor ne duce în Împărăţia lui Dumnezeu, ignorarea lor – chinul veşnic. Mai învăţăm din Evanghelia de astăzi că atunci când ajutăm pe semeni, în realitate ajutăm pe Hristos. El este prezent în mod tainic în fiecare semen de-al nostru. Arătând iubire faţă de semeni, câştigăm Împărăţia lui Dumnezeu”.

   PS Antonie s-a referit şi la activitatea părintelui Mihail, căruia i-a mulţumit pentru implicare jertfelnică în activitatea Episcopiei de Bălţi şi i-a dăruit o carte de predici.

   Părintele Mihail a mulţumit pentru vizita şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină la Horăşti şi cu alte ocazii.

   Istoric: Satul Horeşti este o vatră veche românească atestată documentar în anul 1617. La recensământul din anul 2004, populaţia satului constituia 904 oameni. Din cauza alunecărilor de tren satul a fost strămutat în anii 50’ ai secolului trecut şi în locul bisericii de lemn, construită în anul 1836 şi care a fost dusă la muzeul satului din Orhei, a fost ridicată, în anul 1990, o biserică din piatră. În 1999 biserica a fost finisată. În 2002 sfântul locaş a fost sfinţit de către Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor. Din octombrie 1999, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit si Exarh Petru, preot la Horeşti este părintele Mihail Nedelcu.

Sursă/FotoCredit: Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img