Ultimele știri

PS Antonie: „În libertatea sa, fiecare om decide să moştenească sau nu viaţa veşnică”

Duminică, 1 octombrie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Peresecina, raionul Orhei (preot paroh Sergiu Matei).

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a oficiat şi un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra familiei părintelui paroh şi pentru sănătatea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş din Peresecina.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci şi la activitatea părintelui Sergiu. Vorbind despre darul libertăţii pe care Bunul Dumnezeu l-a dat omului, PS Antonie a spus: „Dumnezeu nu forţează pe nimeni. Spune Mântuitorul: „Cel ce voieşte să vină după Mine…”. Fiecare decide în libertatea sa ce să facă. Libertatea este marele dar pe care îl are omul de la Dumnezeu după darul vieţii. Omul este liber să urmeze sau să nu urmeze Lui Dumnezeu, să urmeze sau nu învăţătura Bisericii. Toţi au invitaţie la fericirea veşnică, dar o moştenesc doar cei care răspund acestei chemări şi fac voia lui Dumnezeu. În libertatea sa, fiecare om decide să moştenească sau nu viaţa veşnică”. „Să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi dacă crucea vieţii noastre ni se pare cumva grea, să-l chemăm în rugăciune pe Mântuitorul Iisus Hristos şi El va veni şi va pune umărul său şi noi vom trece mai uşor prin încercările vieţii”, a mai spus PS Antonie.

 PS Antonie a apreciat activitatea părintelui Sergiu, care în fiecare an amenajează spaţiul de rugăciune, astfel încât după trei ani de muncă a reuşit să transforme un fost magazin într-un adevărat sfânt locaş.

Părintele Sergiu a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei la Peresecina şi cu alte ocazii.

Comunitatea „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Peresecina, raionul Orhei, a Mitropoliei Basarabiei a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova la 24 iunie 2014. Preot al comunităţii prin decizie mitropolitană a fost numit părintele Sergiu Matei.

Prima slujbă a fost oficiată la 10 august 2014, într-un spaţiu amenajat într-un fost magazin. Pe data de 17 august 2014 comunitatea a fost vizitată de PS Antonie de Orhei, care le-a adus un cuvânt de încurajare şi de susţinere şi a oficiat prima slujbă arhierească.

Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor a slujit în mijlocul comunităţii din Peresecina în ziua de 19 decembrie 2015.

În satul Peresecina mai sunt două biserici subordonate Patriarhiei de la Moscova. De la întemeierea comunităţi „Sfântul Ierarh Nicolae” ca parte componentă a Mitropoliei Basarabiei, preoţii filoruşi din Peresecina, Vasile Garbuz şi Andrei Godoroja, au manifestat o ostilitate constantă.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img