Ultimele știri

PS Antonie: „Când suntem cu Dumnezeu, trecem uşor peste încercări”

Duminică, 21 august 2016, PS Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Costuleni, rn. Ungheni (preot paroh protoiereu mitrofor Anatolie Sârghi, protopop de Ungheni).

După Sfânta Slujbă a oficiat un Te-Deum de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra preotului paroh, a familiei sale şi asupra comunităţii „ Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Costuleni.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la Evanghelia din duminica a IX-a după Cincizecime şi la activitatea pastoral-misionară a părintelui Anatolie. Referindu-se la gestul Apostolului Petru de a merge pe mare în întâmpinarea Domnului Iisus Hristos, PS Antonie, între altele, a spus: „Petru a mers pe apă atâta timp cât a privit la Iisus. Când şi-a întors ochii spre vântul năprasnic, a început să se scufunde în apă şi, atunci, a fost nevoit să ceară ajutor. A fost suficient să se abată, să întoarcă capul spre vânt pentru a vedea din ce parte bate, că a început să se scufunde. Aşa se întâmplă şi în viaţa noastră. Când suntem cu Dumnezeu, trecem uşor peste încercări. Când slăbeşte legătura noastră cu El, necazurile se fac simţite în viaţa noastră”. „Tot ajutorul ne vine de la Domnul. Fără El nu putem exista. Să întărim legătura cu Dumnezeu prin rugăciune, prin fapte bune, prin împlinirea voii Lui. Atenţia noastră să fie îndreptată spre Hristos, pentru a aduna în inimile noastre dragoste, căldură şi lumină sfântă”, a îndemnat PS Antonie.

PS Antonie a apreciat activitatea pastorală a părintelui Anatolie, menţionând implicarea sa jertfelnică în organizarea Taberei Spirituale de la Mănăstirea „Adrian şi Natalia” de la Costuleni, din acest an, unde s-au odihnit în jur de două sute de copii. PS Antonie a mulţumit şi creştinilor care sunt aproape de părintele şi-l ajută în misiunea sa de păstor de suflete.

Fiecare creştin prezent la slujbă a primit din partea PS Antonie iconiţe cu chipul Maicii Domnului şi au gustat apă de la râul Iordan, fântâna Maicii Domnului din Nazaret şi fântâna lui Iacob (a samarinencei), adusă din Ţara Sfântă de către părintele diacon Marin Osoianu.

Părintele Anatolie a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe arhiereul Mitropoliei Basarabiei să mai vină la Costuleni şi cu alte ocazii.

Conform recensamintului din anul 2004 populatia este de 3 111 locuitori. Biserica din Costuleni a fost construită în anul 1905. Toată cărămida pentru ridicarea sfântului locaş a fost arsă într-un cuptor construit în lutăria satului. Lucrările de construcţie au fost coordonate de preotul Vichentie Cuma, care este înmormântat în curtea bisericii. În anul 1969, autorităţile sovietice ateiste, împreună cu alte sute de sfinte lăcaşe, au închis şi biserica din satul Costuleni. Serviciile religioase pentru creştinii din Costuleni, până la redeschiderea sfântului locaş în anul 1990, au fost oficiate de preotul din satul vecin Măcăreşti. Din 1990, preot la Costuleni este părintele Anatolie Sârghi. În anul 2006, costulenenii au decis să revină la unica structura eclesiastică canonică din acest spaţiu – Mitropolia Basarabiei.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img