Ultimele știri

PS Antonie: „Când iertăm, bucurăm pe Dumnezeu şi ne asemănăm cu El”

Duminică, 12 august 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Climăuţi, raionul Donduşeni (preot paroh – Sergiu Mariţoi, protopop de Donduşeni şi Edineţ).

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba de sfinţire a trenului pentru noua biserică a comunităţii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Climăuţi.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la Evanghelia zilei şi la activitatea părintelui Sergiu.

Vorbind despre virtutea iertării, PS Antonie, între altele, a spus: „Vedem din Evanghelia de astăzi cât de importantă pentru mântuirea sufletelor noastre este iertarea. Dacă noi nu iertăm greşiţilor noştri, nici Bunul Dumnezeu nu ne iartă nouă. Când nu iertăm vedem că provocăm mânia lui Dumnezeu. Când iertăm, bucurăm pe Dumnezeu şi ne asemănăm cu El. Iertarea ne apropie de oameni şi de Dumnezeu. Iertând demolăm zidurile care ne separă şi ne izolează de semeni şi Dumnezeu. Iertarea ne aduce în suflete lumină şi bucurie”. „Să iertăm greşiţilor noştri şi să ne fie jale de ei, pentru sunt oameni care duc povara propriei lor răutăţi”, a mai spus PS Antonie.

PS Antonie a apreciat eforturile părintelui Sergiu de a construi o altă biserică în locul celei care a ars în incendiul din luna noiembrie 2016

Părintelui Sergiu a mulţumit PS Antonie pentru vizită, împreună slujire şi binecuvântare arhierească, rugându-i pe toţi cei prezenţi să se roage pentru satul Climăuţi, ca Bunul Dumnezeu să le ajute să înalţe un nou sfânt locaş.

Comunitatea din Climăuţi la sfârşitul lunii noiembrie 2016 a trecut printr-un moment de grea încercare. În ziua de 29 noiembrie, în urma unui incendiu devastator, biserica veche din lemn, datată din anul 1834, a ars în proporție de 80 la sută. Părintele paroh cu arsuri grave a fost internat în spital. Climăuţenii până la externarea părintelui au pus mână de la mână şi în scut timp au amenajat un paraclis, unde în data de 25 decembrie 2016 părintele Sergiu a oficiat prima Sfântă Liturghie.

Climăuţenii, oameni harnici şi cu multă credinţă în Dumnezeu, doresc să înalţe al sfânt locaş. În această sfântă lucrare au nevoie şi de ajutorul nostru al tuturor. Pentru cei cu inimă darnică, care doresc să întindă o mână de ajutor comunităţii din Climăuţi, facem cunoscut conturile bancare, care pot fi găsite pe pagina web a parohiei: http://www.parohiaclimauti.com/index.php/donatii. Orice donaţie este binevenită.

Comuna Climăuţi este o vatră veche românească, cu harnici gospodari, atestată documentar în 1490. Ultimii opt ani la Climăuţi păstoreşte PC părinte Sergiu Mariţoi, care este şi protopop de Donduşeni şi Edineţ.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img