Ultimele știri

Matei 16,18: “Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”.

În Duminica a V-a după Rusalii, 12 iulie, s-a sărbătorit, pe stil vechi, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Înaltpreasfinția Sa Părintele Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Mitropolitan “Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Corala Mitropoliei Basarabiei.

   Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel datează încă din secolul al II-lea. Sfântul Apostol Petru, pe numele său de Simon, nume evreiesc, era fiul lui Iona și era căsătorit cu fiica lui Aristobul, fratele Sfântului Apostol Barnaba. Pescar de meserie era un om simplu fără carte, dar stim că putea scrie și să citească și avea cunoștințe elementare ale Legii lui Moise căci mergea regulat la sinagogă (Fapte 4,13). Din cartea Faptele Apostolilor (1,22) aflăm că împreună cu fratele său Andrei și fii lui Zevedeu, Ioan și Iacov, erau ucenicii lui Ioan Botezătorul. Sfântul Apostol Petru și-a găsit sfârșitul la Roma în timpul persecuției lui Nero, prin răstignire cu capul în jos, în anul 68 d.Hr.

   Sfântul Apostol Pavel se trăgea din seminția lui Veniamin și s-a născut în Tarsul Ciliciei, iar numele său evreiesc era Saul. În lucrarea apocrifă Faptele lui Pavel și Tecla aflăm că era un om mic de statură, cu păr nu prea bogat, cu sprâncene care se împreunau, plin de grație, uneori avea înfățișarea unui om, iar alteori fața unui înger. El a fost chemat la apostolat în timp ce se îndrepta spre Damasc: o lumină din cer, ca un fulger, l-a învăluit deodată, și căzând la pământ a auzit un glas zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești? Iar El a zis: Cine ești Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus pe care tu Îl prigonești (Fapte 9,3-5). Sfântul Apostol Anania, mai târziu, și-a pus mâinile peste el și l-a botezat, iar Pavel s-a umplut de Duh Sfânt (pe la anul 34-35 d.Hr.) începând să-L propovăduiască pe Hristos cel Înviat. După o activitate misionară impresionantă, Sfântul Apostol Pavel a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 67 sau 68.

   În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Petru, a vorbit despre chemarea și activitatea Sfântului Apostol Petru ocrotitorul Înaltpreasfinției Sale. La întrebarea pusă de Hristos apostolilor despre cine cred ei că este, Sfântul Apostol Petru a vorbit în numele tuturor și a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Matei 16,16), iar la acel răspuns Iisus l-a numit piatra de temelie a Bisericii și i-a încredințat cheile Împărăției cerurilor care semnifică puterea de a lega și dezlega păcatele. Sfântul Apostol Petru a fost predicatorul principal și reprezentantul Apostolilor în fața autoritățiilor iudaice. Dintre toți Apostolii lui i s-au atribuit puteri extraordinare precum tămăduirea bolnavilor, învierea morților, până și umbra lui era tămăduitoare (Fapte5,15).

   La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Petru a fost felicitat de Preasfințitul Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, de Colaboratorii Corpului Administrativ al Mitropoliei Basarabiei, de Preacucernicul Părintele Protoiereu Mitrofor Serafim Banari, Protopop de Chișinău, de preoți din cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului, de Corala Mitropoliei Basarabiei și de credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img