După un veac de la începuturile zidirii și după deceniile în care ocupația sovietică a întrerupt lucrarea înaintașilor, biserica Mănăstirii Chirilovca a primit veșmântul sfințirii. Joi, 17 septembrie 2026, în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe-Ismail, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, au târnosit sfântul lăcaș închinat Nașterii Maicii Domnului și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Pentru Episcopia de Bălți și pentru credincioșii din raionul Florești, această zi a însemnat împlinirea unei așteptări purtate de mai multe generații, prin osteneala ctitorilor de odinioară, sârguința celor care au reluat construcția lăcașului și rugăciunea obștii care îi dă astăzi rost monahal.
Potrivit istoricului publicat de Episcopia de Bălți, mărturiile localnicilor situează punerea pietrei de temelie în anul 1925. Documentele epocii consemnează sprijinul important oferit ridicării bisericii de vrednicul de pomenire Mitropolit Visarion Puiu, pe atunci Episcop al Hotinului, cu reședința la Bălți. Târnosirea încununează astfel o lucrare începută în perioada interbelică și sprijinită de ierarhul care a contribuit decisiv la dezvoltarea vieții bisericești românești din nordul Basarabiei.
De dimineață, cei doi ierarhi au fost întâmpinați de obștea mănăstirii, de clerici din administrațiile centrelor eparhiale de la Chișinău și Bălți, de protopopi și preoți parohi, alături de ctitori și închinători. Din sobor a făcut parte arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași, așezământ care a oferit un sprijin consistent lucrărilor de zidire și înfrumusețare.
Slujba de târnosire a cuprins sfințirea bisericii și a Sfintei Mese, prin rugăciunile și ungerile rânduite, fiind urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Clericii și credincioșii au adus împreună mulțumire lui Dumnezeu pentru împlinirea acestei lucrări și pentru toți cei care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaș.
Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Antonie, părintele Dorian Revenco, protopop de Bălți, a dat citire hrisovului de sfințire. Un exemplar a fost înmânat rasoforei Maria Popa, locțiitoare de stareță a mănăstirii, ca mărturie a zilei în care biserica a fost încredințată slujirii dumnezeiești prin târnosire.
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Basarabiei a vorbit despre harul și binecuvântarea sfințirii unui nou altar și despre însemnătatea așezămintelor monahale pentru viața duhovnicească a credincioșilor. Ierarhul a evocat eforturile părintelui protopop Ilie Munteanu, care, în anul 2016, a avut inițiativa reluării construcției, precum și dificultățile depășite până la împlinirea acestui deziderat.
Gânduri de recunoștință au fost adresate arhimandritului Nicodim Gheorghiță și obștii Mănăstirii Hadâmbu pentru ajutorul oferit. La rândul său, părintele stareț a mărturisit bucuria participării la acest moment istoric, subliniind datoria morală și duhovnicească de a fi alături de românii basarabeni. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, această apropiere s-a concretizat, de mai bine de un deceniu, în sprijin pentru comunitățile din nordul Mitropoliei Basarabiei, împărtășind bucuriile și încercările lor.
În semn de prețuire pentru contribuția la edificarea bisericii, doamna Andriana Costin, ctitor al așezământului, a primit din partea Mitropolitului Antonie distincția episcopală „Crucea Bălțeană”.
La încheiere, Părintele Mitropolit a felicitat-o pe maica stareță, alături de obștea monahală, pe preotul slujitor și pe toți ctitorii și închinătorii, mulțumindu-le pentru osteneala prin care această zi a devenit posibilă.
La Chirilovca, continuitatea ecleziastică a Mitropoliei Basarabiei în spațiul său canonic se desăvârșește acum printr-un nou altar sfințit. Lucrarea sprijinită odinioară de Mitropolitul Visarion Puiu este încredințată generației de astăzi, chemată să o împlinească prin rugăciune, slujire și grijă față de cei care vor trece pragul mănăstirii.
