Astăzi, 27 martie 2025, în ziua aniversării celor 107 ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu România, clerici din administrația eparhială a Mitropoliei Basarabiei au săvârșit o slujbă de Te Deum la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor. Slujba a fost oficiată în semn de comemorare și cinstire a făuritorilor Unirii de la 27 martie 1918, act care a deschis calea înfăptuirii României Mari.
La eveniment au fost prezenți clerici din cadrul administrației eparhiale, oficialități, oameni de cultură și reprezentanți ai instituțiilor statului, printre care s-a numărat și Excelența Sa, domnul Șerban Dimitrie Sturdza, membru al Parlamentului European, a cărui prezență a adus un semn puternic de solidaritate și continuitate între idealurile trecutului și angajamentele prezentului.
Actul Unirii – răspunsul unui neam la chemarea inimii sale
Cu ocazia împlinirii a 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, Mitropolia Basarabiei – parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române – aduce în fața clerului și credincioșilor un mesaj de comemorare, rugăciune și întărire duhovnicească. Acest moment istoric rămâne un simbol al jertfei și al iubirii de neam, dar și o chemare la unitate, memorie și responsabilitate pentru generațiile de astăzi.
Există în istoria unui neam zile care nu pot fi uitate, oricât de multe granițe s-ar fi schimbat între timp. Zile care nu aparțin doar trecutului, ci rămân suflare vie în cugetul unui popor, vibrație a memoriei colective. Pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, ziua de 27 martie 1918 este una dintre aceste zile.
Este clipa în care Basarabia, după mai bine de un veac de despărțire dureroasă, s-a întors acasă, în brațele Țării-Mamă, cu sfială și cu o demnitate născută din suferință, răbdare și dor. A fost o întoarcere nu doar teritorială, ci sufletească – o unire de limbă și sânge, dar mai ales de rugăciune și destin.
Basarabia nu s-a „alipit” de România. S-a întors la ea, asemenea fiului risipitor din parabola evanghelică, asemenea luminii ce pătrunde din nou în casa uitată.
Într-un context istoric frământat, când imperiile se prăbușeau și granițele se redesenau cu sânge, românii dintre Prut și Nistru și-au înălțat glasul și au cerut ceea ce le fusese răpit cu peste un secol înainte: dreptul de a fi din nou una cu Țara. Acest drept a fost proclamat solemn prin votul Sfatului Țării, în 27 martie/9 aprilie 1918: 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri.
Delegația guvernului român, condusă de Alexandru Marghiloman, a fost prezentă la Chișinău, iar actul unirii a fost condus cu solemnitate de Ion Inculeț și Pan Halippa. Documentul prevedea păstrarea unei autonomii administrative și un angajament ferm pentru realizarea reformei agrare – năzuință legitimă a țăranilor basarabeni.
Dincolo de planul politic, Unirea a avut o dimensiune profund spirituală. Biserica Ortodoxă Română a recăpătat dreptul de a păstori acest spațiu românesc rătăcit vreme de un secol. Între 1918 și 1940, Arhiepiscopia Chișinăului a fost integrată în structura BOR, iar ierarhi de seamă – precum Nicodim Munteanu, viitor patriarh, și Mitropolitul Gurie Grosu, apărător al credinței și culturii românești – au redat viață duhovnicească Basarabiei prin liturghie, școală și cultură.
Dar istoria avea să-și întoarcă din nou fața. În 1940, prin efectele pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia a fost din nou ruptă de Țară, iar Biserica românească a fost înlocuită de structuri aduse de la Moscova. Au urmat decenii de suferință și marginalizare. Și totuși, lumina nu s-a stins – a ars mocnit în case, în biserici, în rugăciuni și în psalmi.
După 1990, odată cu revenirea libertății religioase, Mitropolia Basarabiei a fost reactivată oficial prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 19 decembrie 1992, și recunoscută juridic în 2002. Astăzi, sub păstorirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Petru, a Preasfințitului Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și a Preasfințitului Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Mitropolia Basarabiei este nu doar o instituție, ci o candelă aprinsă în memoria celor care au suferit, au visat și au sperat în tăcere.
Printre ierarhii providențiali care au păstorit în epoca interbelică se numără și Mitropolitul Visarion Puiu, misionar al demnității bisericești și culturale, care, alături de Mitropolitul Gurie, a purtat cu vrednicie crucea unei slujiri în vremuri tulburi, dar rodnice.
La 107 ani de la Unire, Basarabia rămâne un pământ al jertfei, dar și al făgăduinței – un spațiu sfințit de lacrimi și de cruci, dar și de zâmbete tinere, de școli românești, de preoți vrednici și de mame care aprind candela spunând: „Doamne, ocrotește-ne!”.
Unirea nu este un capitol închis, ci o lucrare vie, care se continuă în școală, în biserică, în misiunea socială și în rugăciunea de fiecare zi.
Basarabia s-a întors la Țară, dar astăzi, Țara este chemată să se întoarcă la Basarabia – cu iubire, cu sprijin, cu responsabilitate.
Prin rugăciune, misiune pastorală și lucrare socială, Mitropolia Basarabiei rămâne o mărturie vie a unității neamului românesc în Hristos, păstrând cu demnitate credința strămoșească și conștiința națională.
Basarabia este România – prin suferință, prin rugăciune și prin binecuvântare.
