Ultimele știri

ÎPS Petru: “Să folosim timpul vieţii noastre pentru rugăciune şi fapte bune, pentru a ne apropia de Dumnezeu”

În data de 14 ianuarie, zi în care creştinii ortodocşi, care, respectă stilul vechi, sărbătoresc Tăierea împrejur cea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, pe Sfântul Vasile cel Mare şi începutul Anului Nou civil, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a explicat însemnătatea acestei sărbători triple dar și despre contribuția Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la viața bisericii noastre.

Referindu-se la Sfântul Vasile cel Mare Înaltpreasfinţitul Mitropolit șui exarh Petru a spus: „Sfântul Vasile a fost episcopul Cezareiei Capadociei şi este numit Mare pentru viaţa sa, pentru scrierile sale teologice şi pentru neţărmuita sa iubire de oameni. Că Sfântul Vasile a iubit mult pe Dumnezeu şi pe oameni o vedem din faptele sale, din marea sa grijă pentru cei săraci, bolnavi şi necăjiţi. Din dragoste pentru categoriile cele mai nefavorizate a organizat orfelinate, spitale, case pentru bătrâni şi şcoli de meserii pentru copii. Suferinzi, bătrâni neajutoraţi, copii orfani veneau la Sfântul Vasile ştiind că nu-i va lăsa fără ajutor. Întregul sistem de caritate organizat de Sfântul Vasile a fost numit „Vasiliada”. Sfântul Vasile rămâne model pentru creştini pentru felul cum trebuie să-i ajutăm pe semenii noştri care sunt în necazuri şi pentru clerici cum să organizeze opera filantropică. El este, prin excelență un model de filantropie creștină”.

Vorbind despre popasul dintre ani, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a spus: „Viaţa este o călătorie către patria cerească. Şi contează mult cum folosim timpul, pentru că de felul în care l-am folosit – spre fapte bune sau spre fapte rele, depinde care va fi comoara noastră cerească. A „răscumpăra timpul”, cum ne îndeamnă sfântul Apostol Pavel, înseamnă să ne petrecem viaţa noastră în rugăciune şi făcând  fapte bineplăcute lui Dumnezeu”.

Să fim paşnici, cinstiţi, blânzi, plini de dragoste faţă de semeni şi să nu contenim a face binele. Să folosim timpul vieţii noastre pentru rugăciune şi fapte bune, pentru a ne apropia de Dumnezeu. Un an nou binecuvântat tuturor”, a îndemnat Înaltpreasfinţitul Petru.

După Sfânta Slujbă, soborul de clerici a oficiat un Tedeum la începutul noului an, după care Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei prezenți, dar mai ales pe cei care poartă numele marelui ierarh Vasile, urându-le sănătate și binecuvântări arhierești, spre plinirea sfintelor porunci ale Lui Dumnezeu.  

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img