În data de 19 aprilie 2018, ÎPS Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a avut o întrevedere cu doamna ministru roman pentru Românii de Pretutindeni, d-na Natalia-Elena Intotero, care s-a aflat într-o vizită oficială în ţara noastră, în perioada 18 – 20 aprilie.
Întâlnirea a avut loc la mănăstirea Sf. Ap. Andrei, din or. Durlești, mun. Chișinău(stareț Pcuv. Arhim. Mitrof. Andrei Caramalău). La întîlnire a fost prezent și Excelența Sa, domnul ambasador al României în R. Moldova, d-l Daniel Ioniță.
Discuțiile au avut loc într-o atmosferă distinsă fiind abordate teme ce țin de realitățile vieții sociale și religioase a românilor din Basarabia, dar și alte teme de interes comun.
Cu această ocazie, pentru tot sprijinul acordat credincioșilor români din Basarabia, pentru promovarea românismului și apărarea credinței ortodoxe strămoșești, doamna ministru a fost decorată de către ÎPS Petru cu cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Basarabiei, Crucea Mitropoliei Basarabiei pentru mireni. La rândul său, doamna ministru a mulțumit Înaltului Ierarh pentru apreciere și l-a asigurat pe Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei și pe toți enoriașii ei, de tot sprijinul său pe viitor.
În finalul întrevederii ÎPS Petru i-a mulțumit domniei sale pentru vizită și pentru apreciere, urându-i success, în continuare în actvitatea ce o desfășoară, invitându-o şi cu alte ocazii în vizită la Mitropolia Basarabiei.
Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.