Miercuri, Mântuitorul Hristos nu a mai mers la Templu, ca de obicei, ci a preferat să petreacă toată ziua în Betania. El le-a vorbit Apostolilor Săi despre Patimile Sale, dar și despre Învierea Sa (Matei 26).
În Ierusalim era o altă atmosferă, contrară a ceea ce s-a întâmplat în ziua Intrării în Ierusalim a Domnului (Floriile). Fariseii, saducheii, arhiereii și bătrânii poporului au început să se sfătuiască cum Să-l omoare pe Iisus. Ei s-au adunat în curtea arhiereului Caiafa, cel care era mai mare în acel an, și au început să pună la cale un plan prin care să nu tulbure poporul, căci aveau frică de el.
Era o perioadă sfântă pentru evrei, era Săptămâna Azimelor, ca perioadă de pregătire pentru Praznicul Paștilor evreilor (Matei 26, 3-5; Marcu 14, 1-2; Luca 22, 1-2).
Spre seară, când Iisus, împreună cu Apostolii, erau la cină în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie care avea un alabastru cu mir de mare preț (Matei 26, 6-7), care a turnat pe capul și pe picioarele Mântuitorului tot mirul. Acest fapt a tulburat mulțimea care era la masă, inclusiv ucenicii, în special pe Iuda Iscarioteanul care a considerat că mai bine era să fi vândut mirul, iar banii să fie împărțiți săracilor (Matei 26, 8-9; Marcu 14, 4-5). Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a răspuns că pe sărari pururea îi vor avea, dar pe El nu, referindu-se la Moartea, Învierea, dar și Înălțarea Sa la Cer.
Sfinții Evangheliști Luca și Ioan ne dau de înțeles că această dezamăgire a lui Iuda a dus la fapta lui de a vinde pe Domnul fără nici o remușcare, căci diavolul intrase deja în el (Luca 22, 3-4; Ioan 13, 2).
Articol redactat de Părintele Diacon Constantin Olariu.
